Internaţionalul croat al lui Tottenham, Ivan Perisic, în vârstă de 34 de ani, a fost împrumutat până la sfârşitul sezonului la Hajduk Split, clubul său formator, a anunţat vineri clubul englez la care evoluează Radu Drăguşin, scrie AFP.
"Am ajuns la un acord cu Hajduk Split cu privire la împrumutul lui Ivan Perisic pentru restul sezonului", a scris Spurs într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Sub contract cu clubul londonez până la sfârşitul lunii iunie 2024, Perisic a jucat primele şase meciuri ale lui Spurs în acest sezon, dar s-a accidentat la ligamentele încrucişate ale genunchiului în septembrie, iar de atunci nu a mai intrat pe teren.
El va reveni astfel la clubul său de unde a plecat în 2006, mai întâi în campionatul Franţei, la Sochaux, înainte de a-şi continua cariera la FC Bruges, Borussia Dortmund, Wolfsburg, Inter Milano şi Bayern Munchen.
Comentează