Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Crză de combustibili la Havana - Preşedintele Cubei s-a întâlnit cu CEO-ul grupului rus Rosneft

Miguel Diaz-Canel

Igor Secin, directorul general al companiei petroliere ruse Rosneft, s-a întâlnit sâmbătă seara cu preşedintele Cubei Miguel Diaz-Canel, a declarat liderul insulei, pe fondul unei penurii acute de combustibil, care a dus la închiderea temporară a unor staţiile de benzină şi la cozi la care oamenii aşteaptă cu orele pentru a cumpăra benzină, transmite Reuters.

Secin i-a spus lui Diaz-Canel că, atunci când vine vorba de probleme legate de Cuba, ”Putin îi supraveghează direct şi personal”, a spus biroul lui Diaz-Canel într-un comunicat publicat pe Twitter.

Mai multe tweet-uri pe contul Preşedinţiei Cubei au subliniat relaţiile bune dintre cele două ţări, dar nu au precizat motivul vizitei şefului companiei petroliere de stat.

Secin urmează să călătorească în Venezuela pentru a zecea aniversare de la moartea fostului preşedinte al ţării sud-americane Hugo Chavez, un aliat apropiat atât al Cubei, cât şi al Rusiei.

Fostul lider al Cubei, Raul Castro, a zburat şi el la Caracas cu această ocazie, a declarat presa de stat cubaneză.

Cuba condusă de comunişti se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, producţia sa fiind decimată de pandemia de coronavirus, sancţiunile SUA şi o economie planificată centralizat ineficientă, care nu reuşeşte să răspundă problemelor.

Cozile de câteva ore pentru alimente, combustibil şi medicamente au devastat insula şi au contribuit la un exod în masă al cubanezilor în ultimul an, mulţi îndreptându-se spre nord, spre Statele Unite.

Rusia a oferit în februarie Cubei o donaţie ”de urgenţă” de 25.000 de tone de grâu, pentru a combate penuria de pe insulă, al doilea astfel de cadou într-un an şi un semn al aprofundării legăturilor dintre cei doi aliaţi de lungă durată.

Rusia, lovită de sancţiunile occidentale din cauza conflictului din Ucraina, caută să consolideze legăturile politice şi economice cu alte ţări, opuse a ceea ce numeşte hegemonia SUA.

Cuba se află sub un embargo economic al SUA din 1962, după o revoluţie comunistă condusă de fostul lider Fidel Castro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.