DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cseke Attila: Bugetul MDLPA permite continuarea unor obiective de investiţii importante

RFI.ro
Cseke Attila

Bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, avizat joi de Comisiile reunite de administraţie, permite funcţionarea în condiţii optime a ministerului şi a instituţiilor subordonate, precum şi continuarea şi începerea unor investiţii importante, a declarat ministrul Cseke Attila, anunță AGERPRES.

El a anunţat că sunt cel puţin două noutăţi pentru acest an, prezentate Comisiilor reunite de administraţie: în primul rând, programul naţional de construcţie de creşe - absolut necesar pentru România; precum şi un program referitor la o finanţare naţională pe partea de cadastrare.

"În cei patru ani, noi dorim să construim mai multe sute de creşe. În acest an trebuie începută construcţia primelor, Ministerul Dezvoltării face proiectele tip, care vor putea fi accesate de autorităţile locale, iar finanţarea va veni de la bugetul Ministerului Dezvoltării", a precizat ministrul Cseke Attila.

De asemenea, a anunţat că după aprobarea legii bugetului de stat, va începe finanţarea pe partea de cadastru, o finanţare naţională care înseamnă includerea a 2.371 de unităţi administrativ teritoriale, cu câte 160.000 de lei fiecare, pentru o cadastrare sectorială a acestor unităţi administrativ teritoriale, o chestiune mult aşteptată de autorităţile locale.

"În ceea ce priveşte PNDL, anul acesta pornim cu o sumă de mai mare - de 3.8 miliarde şi evident, ajunge la suma de anul trecut, undeva la 6 -7 miliarde, ca şi execuţie bugetară", a precizat Cseke Attila.

El e menţionat că la rectificarea bugetară vor mai fi solicitate sume pentru obiective importante de investiţii.

Ministrul Dezvoltării a mai precizat că grupul parlamentar al UDMR nu va vota amendamente în plus la proiectul bugetului de stat pe anul 2021, fiind agreat în forma adoptată de Guvern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.