Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CSM, întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Barourilor:Soluţia dialogului deschis reprezintă o modalitate adecvată de remediere a problemelor semnalate

Inquam Photos / Octav Ganea
csm consiliul superior al magistraturii

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au avut, joi, o întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Barourilor din România, iar în urma discuţiilor au transmis că “soluţia dialogului deschis reprezintă o modalitate adecvată de remediere a problemelor semnalate de către corpul avocaţilor”. Printre chestiunile discutate se numără reducerea onorariilor avocaţilor din oficiu, potrivit news.ro.

Reprezentanţii CSM au anunţat, printr-un comunicat de presă, că joi a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii instituţiei, respectiv Secţia pentru judecători şi membri aleşi reprezentanţi ai societăţii civile, şi delegaţia Uniunii Naţionale a Barourilor din România, reprezentată de avocatul Traian Briciu, preşedintele UNBR, alături de care au fost prezenţi şi trei dintre vicepreşedinţii Uniunii, respectiv avocaţii Ion Dragne, Iosif-Sergiu Stănilă şi Liviu Mihai.

“Întâlnirea a fost organizată în vederea iniţierii unui dialog de către Consiliul Superior al Magistraturii, care să asigure buna colaborare între instanţele judecătoreşti şi corpul profesional al avocaţilor, în vederea realizării unui act de justiţie de calitate.

Consiliul consideră, astfel cum s-a subliniat şi în comunicările publice formulate în cursul anului, că soluţia dialogului deschis reprezintă o modalitate adecvată de remediere a problemelor semnalate de către corpul avocaţilor, în vederea identificării celor mai eficiente mecanisme pentru a evita în viitor orice deficienţe întâmpinate de avocaţi în desfăşurarea procedurilor judiciare”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii  CSM au precizat că au fost discutate punctual aspectele semnalate de către UNBR referitoare la reducerea onorariilor avocaţilor din oficiu sau a cheltuielilor de judecată aferente onorariilor avocaţilor aleşi, nestabilirea unor intervale orare de judecare a cauzelor, necesitatea verificării puterii de reprezentare a avocatului pentru a se evita situaţiile în care profesia este practicată fără drept, identificarea în continuare a unor soluţii pentru acoperirea deficitului de personal în instanţe, precum şi posibile consecinţe negative privind prelungirea duratei procedurilor de judecată.

“O primă soluţie comună, însuşită bilateral, este reprezentată de necesitatea derulării unor întâlniri, în special în plan local, între reprezentanţii instanţelor şi cei ai barourilor, în cadrul cărora să se discute, cu o frecvenţă eficientă, consecinţele generate de aspectele semnalate de corpul avocaţilor, precum şi continuarea dialogului interinstituţional la nivel central prin persoane desemnate de UNBR care să gestioneze punctual aspectele învederate”, a mai precizat sursa citată.

De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost subliniată necesitatea analizării în continuare a chestiunilor concrete ce ar putea conduce la adoptarea unor soluţii în viitor, cu respectarea independenţei judecătorului, pentru identificarea unor soluţii viabile şi funcţionale, inclusiv din perspectiva necesităţii formulării unor propuneri de modificare legislativă.

“Consiliul Superior al Magistraturii apreciază cooperarea interinstituţională drept esenţială pentru eficientizarea şi asigurarea unui înalt nivel de independenţă şi transparenţă a sistemului judiciar, aceasta reprezentând un domeniu ce presupune efortul comun al tuturor puterilor statului, în limitele ce le sunt conferite de Constituţie şi de celelalte acte normative, şi va efectua în continuare demersurile necesare îndeplinirii şi conservării acestui deziderat”, au mai transmis reprezentanţii CSM.

Uniunea Naţională a Barourilor a transmis, la începutul lunii octombrie, un memoriu cu principalele disfuncţionalităţi identificate în sistem Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, dar şi CSM şi principalelor instanţe.

De asemenea, în 4 octombrie a fost organizată acţiunea de protest ”Ziua fără avocaţi”, când apărătorii nu au intrat în sălile de judecată decât în cazurile urgente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.