CSM: Judecător de la Tribunalul București, suspendat temporar din funcție

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-12-2016

Actualizat: 07-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri, sancţionarea disciplinară cu suspendarea temporară din funcţie a judecătorului Robert Eduard Moise de la Tribunalul Bucureşti, pentru întârzieri în efectuarea lucrărilor.

Ponta și Dragnea, ATACAȚI DUR: Băieţi de Primăverii cu os de nomenclaturist


"Secţia a aplicat domnului judecător sancţiunea disciplinară constând în 'suspendarea din funcţia de judecător pe o perioadă de 5 luni' pentru săvârşirea abaterii disciplinare (...) întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", se precizează într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES.

Scandalul defrișărilor ia amploare: Schweighofer, acuzată de comerț ILEGAL cu lemn


Conform aceleiaşi surse, hotărârea de sancţionare va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptei pentru care s-a aplicat măsura disciplinară, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul CSM în termen de 20 de zile de la pronunţare. 

Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri