Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis ca întemeiată, în cadrul ședinței din data de 26 aprilie 2016, cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de procurorul Elena Hach din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezent membru în Plenul Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, potrivit unui comunicat al CSM, dat publicității marți, 26 aprilie 2016.
Procurorul a solicitat, prin cererea din data de 7 martie 2016, apărarea reputaţiei sale profesionale, reținându-se afirmaţiile lansate în spaţiul public prin emisiunile difuzate de postul de televiziune “Naşul TV” începând cu data de 2 februarie 2016 şi până în prezent, dar şi printr-o serie de articole publicate pe site-ul acestui post de televiziune, preluate ulterior şi în publicaţiile “Evenimentulzilei”, “Libertatea” şi “DCnews”.
Astfel, prin acuzațiile lansate în presă, i se impută procurorului că, în calitatea sa de membru în Plenul Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, a creat o presiune constantă în a aduce prejudicii de imagine, morale şi financiare atât familiei, cât şi prietenilor lui Radu Moraru, realizatorul emisiunii „Naşul”.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmațiile denigratoare lansate în spațiul public la adresa procurorului Elena Hach i-au afectat reputația profesională.