Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apără reputaţia procurorilor Marian Moşteanu şi Izabela Ion, după ce Inspecţia judiciară a stabilit că informaţiile publicate despre cei doi în presă şi în mediul online au fost nefondate.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în şedinţa de joi, plenul CSM a constatat că informaţiile publicate pe internet la începutul lunii septembrie despre activitatea procurorului Marian Eugen Moşteanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în prezent delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, sunt nefondate şi i-au afectat reputaţia profesională.
Militari americani, ARESTAȚI după ce au vândut ARMAMENT în România
CSM arată că într-un articol publicat pe internet se acreditează ideea că magistratul este slab pregătit profesional, afirmându-se că, într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a întocmit un rechizitoriu fără a dispune vreo soluţie de trimitere în judecată.
Verificările Inspecţiei judiciare au relevat, conform sursei citate, că soluţia de netrimitere în judecată a fost adoptată doar pentru o anumită infracţiune. Pentru alte infracţiuni, obiect al aceluiaşi dosar, au fost trimise în judecată două persoane. Mai mult, rechizitoriul întocmit de magistrat a fost confirmat de către prim-procurorul parchetului, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, fiind înregistrat pe rolul unei instanţe judecătoreşti.
Alertă METEO: Weekend cu PLOI și NINSORI
Inspectorii judiciari au mai constatat că materialul de presă conţine afirmaţii nereale, lipsite de suport probator.
De asemenea, plenul CSM a luat în discuţie şi articolele de presă şi informaţiile publicate pe internet, începând cu data de 27 august 2016, despre procurorul Izabela Ana - Maria Ion, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, constatând şi în acest caz că sunt nefondate şi că i-au afectat reputaţia profesională.
Inspectorii judiciari susţin că în aceste articole se acredita ideea că magistratul a acţionat într-o manieră abuzivă şi în mod nelegal cu ocazia soluţionării unei cauze penale. Din verificările efectuate, a rezultat că magistratul şi-a desfăşurat activitatea profesională în limitele competenţelor legale, iar actele şi măsurile dispuse au fost fundamentate atât în fapt, cât şi în drept, menţionează CSM.
Astfel, plenul CSM a apreciat că afirmaţiile denigratoare lansate în spaţiul public la adresa procurorului Izabela Ana - Maria Ion sunt de natură a-i afecta reputaţia profesională.
Comentează