Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CSM sare în apărarea unui procuror: Ce au decis cei de la Consiliul Superior al Magistraturii

avocat judecator

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat, joi, că afirmaţiile referitoare la viaţa personală şi profesională a şefei Serviciului Teritorial Suceava al DNA, procurorul Mihaela Mihai, lansate în spaţiul public prin intermediul mass-media, sunt nefondate şi au afectat reputaţia profesională a magistratului.

Mihaela Mihai a solicitat, pe 26 februarie, apărarea reputaţiei sale profesionale în raport cu aspectele din viaţa personală şi activitatea profesională prezentate în mod denaturat în spaţiul public prin intermediul a două articole de presă publicate online în ziarul Jurnal de Botoşani şi Dorohoi, se precizează într-un comunicat al CSM. "În perioada 20 - 21 ianuarie 2016, în ziarul online menţionat au fost publicate articolele intitulate 'Botoşăneanca Mihaela Mihai, şefa DNA Suceava, denunţată la şefa Kovesi' şi 'Ce acuzaţii i se aduc botoşănencei Mihaela Popa, prim procurorul DNA Suceava'. În cuprinsul acestora se fac afirmaţii privind viaţa personală şi de familie a doamnei procuror, dar şi referitoare la modul de instrumentare a unei cauze penale, inducându-se ideea că aceasta reprezintă o răzbunare a doamnei procuror împotriva unui inculpat cercetat în dosarul penal respectiv, inculpat care ar fi formulat un denunţ împotriva doamnei procuror", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, verificările Inspecţiei Judiciare au relevat că afirmaţiile din cuprinsul celor două articole de presă sunt nereale şi lipsite de suport probator, fiind de natură să creeze nefondat în conştiinţa opiniei publice impresia că procurorul Mihaela Mihai este o persoană răzbunătoare şi lipsită de imparţialitate. "Toate aspectele semnalate de către inculpatul 'denunţător' au fost cercetate de DNA - Structura centrală şi de Inspecţia Judiciară, nereţinându-se săvârşirea vreunei abateri. Mai mult, aspectele prezentate în materialele de presă au făcut obiectul cererii de recuzare a doamnei procuror formulate de inculpatul 'denunţător'. Cererea a fost respinsă prin ordonanţa procurorului şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA - Structura centrală, întrucât aspectele reclamate nu corespund realităţii şi nu au existat motive de recuzare", se mai arată în comunicat. Plenul CSM a constatat că, prin conţinutul materialelor de presă lansate în spaţiul public, s-au depăşit limitele dreptului la informare şi s-a adus atingere reputaţiei profesionale a procurorului Mihaela Mihai, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.