CSU Sibiu şi CSM Oradea vor juca în aceeaşi grupă în FIBA Europe Cup la baschet

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 21-09-2019

Actualizat: 21-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Campioana en-titre a României la baschet masculin, CSM Oradea, va evolua în grupa D a FIBA Europe Cup, după eliminarea din Basketball Champions League. În grupa D se află şi vicecampioana CSU Sibiu, iar în preliminarii va intra U BT Cluj, potrivit news.ro.

CSM Oradea a fost eliminată, vineri seară, de campioana Ungariei, Falco Szombathely, în primul tur al Basketball Champions League (BCL).

Potrivit regulamentului, CSM Oradea va continua în grupele FIBA Europe Cup şi va evolua în grupa D, acolo unde se află şi CSU Sibiu, alături de Bahcesehir (Turcia). Grupa va fi completată cu învinsa din disputa Fribourg Olympic (Elveţia) sau Telekom Basket Bonn (Germania), din turul secund al BCL.

Citește și: Alexandru Cumpănașu lansează noi informații despre rețelele de prostituție din Bari: 'Halucinant modul de organizare. Era aproape perfect'

Meciurile vor începe în 23 octombrie.

U Banca Transilvania Cluj va lua startul în calificări, cu formaţia RK Rahoveci, în 2 şi 9 octombrie, cu turul în deplasare. Dacă va trece de preliminarii, U BT Cluj va evolua în grupa G.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri