DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CTP, analiză tranșantă după eșecul Simonei Halep: 'A servit cu o frică și nesiguranță greu de privit!'

cristian tudor popescu

Cea de a doua semifinală a Grand Slam-ului de la Wimbledon dintre Simona Halep și Elena Rybakina s-a încheiat cu victoria sportivei din Kazahstan, cu 6-3, 6-3, aceasta calificându-se în finala competiției londoneze. Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a urmărit meciul și susține că Halep „s-a autohipnotizat”, cu referire la ultima sa analiză în care spunea că românca a luat „lecții de hipnoză”.

„Simona s-a autohipnotizat...

După ce le-a hipnotizat pe Badosa și Anisimova, făcându-le să se bată singure, ce să spun acum decât că Simona s-a autohipnotizat în fața Rybakinei! A servit cu o frică și nesiguranță greu de privit – cu 9 duble greșeli și procentaje jalnice pe primul și al doilea, n-ai cum să câștigi, mai ales când de dincolo vin serviciile dureros de tari și precise ale ruso-kazahei. La jocul din câmp, Simona a fost egala Rybakinei, chiar cu câteva mingi extraordinare în plus. Probabil că avea șanse mai mari dacă servea Rybakina în toate game-urile!...

Asta e. Să spunem totuși că Simona a revenit cu acest Wimbledon în tenisul de vârf, după o lungă absență, și să-i dorim să nu mai plece de acolo!”, a punctat Cristian Tudor Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Pentru Simona Halep competiția se încheie în semifinale. Ea primește un cec de 620.600 euro.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.