"Este un act de terorism profesional la adresa doamnei Kovesi, ca să nu spun de asasinat profesional. Nu de acum, de mult, se încearcă și s-a reușit înlăturarea doamnei Kovesi din fruntea DNA, se încearcă împiedicarea ei să-și mai exercite meseria în vreun fel, fie în România, fie în Europa", așa a caracterizat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, în direct la Digi 24, citarea la Parchet a fostului șef al DNA, chiar în ziua audierii de la Bruxelles.
În continuare, Cristian Tudor Popescu enumeră seria atacurilor la care Laura Codruța Kovesi a fost supusă de actuala putere, disperată să o împiedice pe fosta șefă a DNA să acceadă pe o foncție de pe care nu ar mai putea fi oprită:
"Ceea ce n-au reușit Tudorel Toader, prin scrisoarea pe care a trimis-o miniștrilor de justiție, precum și trimișii PSD-ului la Bruxelles, cu denunțurile alea, cu pârele alea cu 18 dosare și asa mai departe, cei care se află în momentul de față la putere în România, această haită de rechini care conduce România, a ajuns la concluzia că nu este de ajuns, și arecurs la acest procedeu, care și pentru un oligofren, este evident. Totul pornește de la ceea ce dă pe gură, de la Belgrad de acolo, domnul Ghiță. Deci este un dosar fantasmagoric, în care Poliția Română spune clar, domn'e noi ne-am ocupat, de transport, de plată, de securitate, în legătură cu condamnatul Popa. Deci evident că nu va fi niciunfel de urmare. Doamna Kovesi nu poate fi condamnată în acest dosar decât dacă România devine o țară aidoma celei din 80 cu actualii conducători la putere așa cum era atunci".
CTP consideră însă, că acțiunea de intimidare nu va fi luată în considerare de oficialii de la Bruxelles:
"În legătură cu Bruxellesul, eu refuz să cred că oamenii ăia, vor lua în considerare așa ceva. Le este destul de clar că ceea ce a determinat această acțiunedisperată, pentru că este pe față, iată că nu mai au nicio jenă, punând asta cu …îi trimit ofițerul de poliție, seara, să se prezinte chiar acum când pleacă la Bruxelles, adica nici nu se mai ascund. Disperarea este mare, cum credeți că oamenii ăia de la Bruxelles, care au luat notă de toate acțiunile, care pleacă de la Puterea din România, împotriva candidatului Kovesi, vor ține seama de așa ceva. Doamna Kovesi poate sa-ți facă apărarea acolo, să spună toate lucrurile imparabile în legătură cu dosarul respectiv. Deci nu cred că asta va influența comisia care va luat decizia. Dar este ceea ce va spuneam, acești inși sunt în stare de orice, de terorism profesional la adresa doamnei Kovesi. am mai văzut același procedeu aplicat guvernatorului BNR. Ca și Codruța Kovesi a fost chemat Mugur Isărescu la Parlament, de individul acela, Zamfir, nu pentru a se afla vreun adevar, nu pentru a se înțelege lucrurile, doar pentru un exercițiu de putere, de presiune, de discreditare asupra guvernatorului BNR și acum asupra fostului șef al DNA care care acum îndrăznește să nu moară și acum să candideze la șefia Parchetului European".
Comentează