'Nu pot să tac!' CTP, susținător al Oanei Gheorghiu, critică manipularea prin mila copiilor și reacțiile CSM

Autor: Liana Ganea

Publicat: 11-11-2025 22:10

Actualizat: 11-11-2025 22:11

Article thumbnail

Sursă foto: capital.ro

Cristian Tudor Popescu a reacționat după emisiunea „România în direct – Cap la Cap” cu Cătălin Striblea și Europenii FM, comentând așteptările publicului său și poziția sa față de vicepremierul Oana Gheorghiu.

„Ideea e următoarea: ‘Dom`le, eu o admir pe Oana Gheorghiu, am încredere în ea, îi urăsc pe magistrați și pe Grindeanu, prin urmare nu vreau să aud nicio critică la adresa ei. Că atunci eu mă supăr și dușmanii se bucură. CTP, ai luat-o razna’. Ei, aiasta nu se poate”, scrie CTP într-o postare recentă.

Jurnalistul subliniază că rămâne susținător al Oanei Gheorghiu și al Asociației „Dăruiește viață”, menționând că încă din 2020 a apărat activitatea acesteia împotriva atacurilor mediatice. Totuși, el critică modul în care Gheorghiu a folosit argumentul milei, invocând copiii aflați în suferință pentru a susține puncte de vedere politice sau sociale. „Invocarea copiilor aflați în suferință, în sărăcie, în foame în legătură cu orice subiect mizează pe impresionarea garantată a auditoriului. Este exact ce fac cerșetoarele la intersecții…”, explică CTP, catalogând formularea drept „nefericită”.

De asemenea, jurnalistul a comentat și reacția Consiliului Superior al Magistraturii, calificând-o drept „demnă de Justiția din România ceaușistă sau din Rusia lui Putin”, referindu-se la o plângere penală pentru delict de opinie.

Jurnalistul a abordat și tensiunea recentă dintre cofondatoarele „Dăruiește viață”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu. El subliniază că, după 13 ani de colaborare, plecarea Oanei Gheorghiu în Guvern fără consultarea lui Uscatu a creat comunicare „prin mușcături în presă”, însă speră că acest conflict nu va afecta încrederea donatorilor.

Reamintim că Oana Gheorghiu a precizat pentru Agerpres că respectă legislația privind regimul incompatibilităților și că nu există interferențe între atribuțiile guvernamentale și calitatea sa de membru fondator al Asociației „Dăruiește viață”. „Rămân mândră de tot ce am construit împreună – o organizație independentă, susținută de peste 350.000 de oameni și 8.000 de companii”, a declarat vicepremierul, exprimând deschiderea pentru o discuție directă cu Carmen Uscatu.

CTP concluzionează că susținerea publică nu înseamnă tăcere și că va continua să vorbească atunci când rațiunea și morala îi impun acest lucru, indiferent de simpatiile politice sau personale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri