Digi24:
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că Victor Ponta a rămas în funcție pentru că PSD nu are un înlocuitor pentru el, iar moțiunea de cenzură nu a trecut pentru că nu sunt încă îndeplinite condițiile ca parlamentari ai puterii să treacă în tabăra opusă. „Nu e o victorie, sau e o victorie à la Pirus, care nu-i prevestește nişte vremuri foarte bune domnului Ponta. A câştigat acum rămânând în funcție pentru că PSD nu are soluție de înlocuire a lui Ponta și el e conştient că altfel ar fi fost înlocuit”, a spus jurnalistul. „O moţiune de cenzură nu poate să treacă în țara noastră decât dacă se îndeplinesc două condiţii: mai întâi trebuie să existe niște proteste de stradă, trebuie să existe o schimbare în atitudinea populară, un curent împotriva puterii, şi, doi, anul respectiv trebuie să fie an electoral”, a adăugat el... În opinia sa, faptul că parlamentarilor Puterii li s-a cerut să fie prezenți în sală, dar să nu voteze, arată că „Victor nu e victorios”. „Nu a fost sigur. În noiembrie, înainte de turul al doilea, era pe cai mari, schița planuri de perspectivă, ce posturi dă cui, nu mai avea nicio îndoială că va câștiga. Acum e îngrijorat şi de aceea a dat acel ordin de zi pe unitate ca parlamentarii să nu voteze pentru că s-ar putea să nu se ştie. Moţiunea era respinsă şi dacă votau parlamentarii PSD. Condiţiile pentru trecerea în tabăra opusă încă nu sunt coapte”, a adăugat jurnalistul. În ceea ce privește motivul pentru care PNL a depus această moțiune, Cristian Tudor Popescu spune: „A fost un prilej de a o asculta pe Alina Gorghiu. Aşa se justifică, prin acest prilej, pentru ca întreaga ţară s-o asculte pe Gorghiu”.
Ziarul Financiar:
RFI:
R.Moldova a rămas fără Guvern, cu doar două zile înaintea alegerilor locale generale. Chiril Gaburici și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al R.Moldova."Cred că nu putem mima reforme și sunt necesare acțiuni urgente și concrete pentru a redresa lucrurile. În caz contrar devenim complici și prizonieri ai situației actuale”, a declarat Gaburici. ”Demisia lui Chiril Gaburici este un fel de cireașă pe tortul instabilității, a frământărilor, a incertitudinii prin care trece R.Moldova. Este un fel de reflecției a faptului că ceva nu merge în mecanismul de funcționare a statului R.Moldova”, o spune comentatorul politic, Nicolae Negru, menționând în contextul scrutinului de duminică, că au de câștigat mai mult pro-rușii și desigur au de pierdut forțele pro-europene. ”Dacă ne limităm strict la gestul în sine al lui Gaburici, sigur este unul onorabil”, susține Negru. ”Anunțul de astăzi este legat de activitatea Procuraturii Generale. Probabil sunt anumite forțe, poate chiar în interiorul alianței de guvernare cărora nu le-a plăcut ceea ce făcea Gaburici și anume că a cerut demisia conducerii Procuraturii General, Băncii Naționale și asta cred că a fost picătura care a umplut paharul celor care controlează Procuratura Generală, Ministerul de Interne. Chiar faptul audierii sale a fost o dovadă că cineva nu-l dorește pe el în funcția de prim-ministru și decât să treacă el prin acest proces rușinos, el a hotărât să-și dea demisia”, consideră comentatorul.
Comentează