Femeia eliberată, cu botoxul și crucea pe Only Fans! Și dacă Teodosie avea dreptate? Opinie

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 24-06-2024

Actualizat: 24-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România e în stare de șoc și groază! ÎPS Teodosie i-a spus unei femei care s-a plâns că soțul e insensibil să își ducă crucea! Așa ceva!!! De ce spun insensibil când femeia respectivă a spus de fapt că soțul o abuzează psihologic? Fiindcă în România se desfășoară o amplă campanie de spălare pe creiere, cu inducerea ideii de bolnav, de abuzat psihologic, de victimă! E un fel de Operațiune Sindromul Munchhousen în care unii le vând altora ideea că sunt bolnavi și mai apoi îi țin clienți pe bani grei! Mai nou, toate femeile se cred abuzate psihic de soți care de fapt se poartă ca orice bărbat normal la cap!

În România, bărbatul nu mai poate fi bărbat

Femeile care mint că au bărbați perfect au creat o falsă presiune! Divorțatele mult prea vocale, psiholoagele și multe vedete mincinoase au ajuns să promoveze o idee cu totul nouă și imposibilă știintific! Bărbatul trebuie să fie sensibil, cald, afectuos, să schimbe scutecul gângurind de bucurie, să țină biberonul la un unghi perfect și să împletească codițe fetițelor, în loc să se uite și el la un meci de fotbal!  Sigur, nu promovăm barbații violenți, care jignesc sau lovesc femei, însă rolul bărbatului e să fie dur și rațional! Bărbat poate fi doar omul ăla pe care știi că te poți baza că nu se pierde cu firea la greu, care are curajul și tăria să îți spună un adevăr în față, care poate fi calm într-o situație în care femeia e isterică. Asta înseamnă bărbăția!

Femeile incapabile să își gestioneze emoțiile au ajuns convinse ca bărbatul trebuie să se poarte ca un personaj de desen animat. Dacă deschide o bere după muncă, bărbatul e un porc alcoolic care nu îi acordă atenție! Dacă remarcă cumva că soția s-a îngrășat sau a sărit peste epilatul și spălatul părului,  bărbatul e un  abuzator! Un bărbat adevărat trebuie să accepte femeia în stare deplorabilă și să se considere norocos!

Femeia modernă nu își mai duce crucea în căsnicie, ci pe Only Fans!

E adevărat că de-a lungul miilor de ani, biserica avut și promovat idei nocive de genul celor că acolo unde dau mama și tata crește, că bătaia e ruptă din rai, că femeia trebuie să i se supună bărbatului. Niște idei de Ev Mediu, niște abuzuri care nu mai au ce căuta în lumea modernă. Generația nouă, eliberată de terorile căsniciei pare să fi picat însă în butoiul cu Only Fans. În România, eliberarea femeii din teroarea vieții de cuplu a ajuns să însemne munca cu normă întreagă ca escortă online, ca să mă exprim elegant. Ți se acrește efectiv la propriu când auzi multitudinea de buze umflate care vorbesc despre cum le dospoesc zecile de mii de euro prin conturi, după câteva luni de modelling pentru perverși singuratici!

Teodosie vorbea de onoare, tărie, demnitate, nu de a mânca bătaie!

Poate vă mai amintiți că 40% din elevii din România citesc, dar nu pricep! Taman asta au pățit și ascultătorii lui Teodosie, măcar ăia atei, care au înțeles că popa a îndemnat femeile să ia bătaie. NU, greșit! Teodosie a spus clar, căsnicia e o cruce, adică NU e numai lapte și miere. Orice om trebuie să găsească în el o putere de a duce până la capăt ceva greu, de a avea tăria și bărbăția de a nu renunța atunci când nu toate merg așa cum visează el Vă vine sau nu să credeți, Teodosie nu e primul care spune asta. Au spus-o stoicii acum mii de ani: Ce îți stă în cale devine calea!

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri