Premium
Răzvan Bucuroiu, relizator TVR și publicist, a pus pe hârtie editorialele de la postul public de televiziune din care străbat ”acuratețe și claritate, elemente moderne care‑i pot ajuta pe mulți dintre cei care nu sunt obișnuiți cu limbajul tradițional liturgic ori cu discursul omiletic al tradiției eclesiale”, scrie Preasfințitul Timotei Prahoveanul într-un editorial-recenzie la volumul apărut la Editura Basilica.
”Cu Hristos în lumina reflectoarelor, cartea publicistului Răzvan Bucuroiu, apărută recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, ne propune o interesantă incursiune în lumea discursului omiletic modern, meditații pe tematica textelor evanghelice din duminicile anului bisericesc și binevenite recomandări. Este dificil să scrii despre un scriitor care stăpânește cu finețe darul cuvântului rostit sau așternut pe hârtie. Unii meditează îndelung, dar nu mulți reușesc să realizeze radiografii luminoase, propunând doar decupaje inflamatoare sau texte lipsite de conținut, cum sunt de multe ori cuvintele pe care le întâlnim în presa scrisă și în mass‑media. Unele strălucesc prin lumina și dorința de a așeza în ramă scrisă sau digitalizată actualitatea învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos, nefiind afectate de latura posibil întunecată a societății sau a vieții oamenilor. Lumina unor scriitori provine dinlăuntru, ei căutând permanent să ofere lumină. Când întunericul este excesiv și exclusiv, se poate ca autorul, deși are o anumită reputație, să fie stăpânit de umbra tristă a obscurității, iar cuvintele frumoase își pierd fireasca întrebuințare și, fără Lumina lumii, fac mai mult loc întunericului, deja generalizat în lume și în sufletele oamenilor.
Înainte de a face câteva referiri despre ultima carte a domnului Răzvan Bucuroiu, voi mărturisi că încă de când l‑am întâlnit și l‑am auzit vorbind pentru prima dată, am fost impresionat de atitudinea și preocupările domniei sale, îndreptate către cuvintele Evangheliei și către urmarea lui Hristos. O altfel de urmare, într‑o lume în care găsești felurite căi de afirmare și păreri de bucurie încât mulți refuză, adesea, calea urmării lui Hristos. Fără să aplice principii exegetice clasice, Răzvan Bucuroiu s‑a apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos asemenea demnitarului cu bun nume din Evanghelie, preocupat de dobândirea vieții veșnice, care L‑a întrebat ce să facă ca să moștenească Împărăția cerurilor, sau, așa cum redă o altă traducere, ce să facă pentru a trăi veșnic? Surprins, dar și încântat de întrebare, Domnul Hristos i‑a spus ce trebuie să împlinească. Omul cu pricina nu a reușit dintru început. Tradiția Bisericii ne spune că, deși a plecat întristat, pentru că avea multe bogății, dar s‑a întors în cele din urmă la Mântuitorul și a devenit apostol, misionar, înțelegând adevărurile dumnezeiești. O altă tradiție ne spune că același demnitar nu a reușit să renunțe la tot ce avea, rămânând departe de Mântuitorul, iar la dărâmarea Ierusalimului, când a pierdut tot ce avea, a mărturisit că așa se întâmplă când nu asculți de Dumnezeu.
Și într‑o situație, și‑n alta, dregătorul bogat a rămas marcat de cuvintele harului. Mântuitorul le‑a spus tuturor: Eu sunt lumina lumii, cel care‑Mi urmează nu va umbla întru întuneric (Ioan 8, 12). Lumina ne călăuzește și pe noi în întunecatul drum al vieții, al faptelor noastre.
Cei care iubesc lumina vor avea, până la urmă, parte de ea.
Răzvan Bucuroiu ne dăruiește acum o carte care cuprinde intervențiile sale de la un amvon special, instalat într‑un studio de televiziune, de unde, în fiecare duminică, a oferit semenilor câteva gânduri, și interogații pornind de la cuvintele Evangheliei. Fără să analizez, asemenea unui specialist, diferitele stiluri omiletice, însă citind cu real interes, remarc cu ușurință că ideile domnului Răzvan Bucuroiu sunt diferite de construcțiile clasice în acest domeniu. Am aflat în paginile cărții acuratețe și claritate, elemente moderne care‑i pot ajuta pe mulți dintre cei care nu sunt obișnuiți cu limbajul tradițional liturgic ori cu discursul omiletic al tradiției eclesiale. Mărturisesc că toate textele, chiar dinainte de a avea pecetea tiparniței, au fost bine primite la televiziune. Ele oferă, într‑un interval de timp scurt, câteva idei pe care telespectatorul grăbit, într‑o dimineață de duminică, le va avea în vedere în drumul său către biserică. O deosebită apreciere o manifest pentru frumusețea titlurilor acestor sintetice meditații, unele dintre ele foarte curajoase, altele desprinse parcă din paginile inspirate de literatură, aducându‑ne aminte de tema Evangheliei sau propunând câțiva pași spre înțelegerea contextualizată și actualizarea ideilor. Câteva exemple ne‑ar ajuta să ne facem o idee mai clară. Vorbind despre Izgonirea din Rai ni se pune în vedere să căutăm calea de întoarcere. Urcușul este în față, chiar dacă ne apare greu de urcat, muntele înalt, impunător, drept. El este aici aproape, la îndemâna noastră. Numai cine a urcat pe Sinai cunoaște sentimentul. La baza muntelui, în bezna nopții, dibui cu privirea vârful, locul unde trebuie să te găsească zorii după o ascensiune de câteva ore bune.
Dacă ai vedea piscul îndepărtat, te‑ai lăsa păgubaș. După ce urci toată noaptea printre pelerini, cămile și călăuze, realizezi că ai făcut imposibilul. Ni se spune că tot așa este și postul, un munte pe care nu‑l vezi în toată asprimea lui, în inaccesibilitatea lui, dar trebuie să începem urcușul spre vârf. Ni se propune să nu ezităm, fiind îndemnați, așadar, la urcuș...
Despre Evanghelia Tânărului bogat ni se spune că acesta a plecat cu mâinile goale. Autorul recunoaște că povara bogăției adumbrește bucuria libertății, care este de la Dumnezeu. Scapi de o povară, te eliberezi, dar trebuie să te sui pe cruce, singura care te poartă spre Rai.
Deosebit de prețios și cu atât mai mult demn de urmat este îndemnul unui mirean care ne aduce aminte să‑i ajutăm pe preoți, căci grea e crucea lor. Autorul referindu‑se la preot și la familia lui, mărturisește că situația este critică, iar acești oameni trebuie ajutați, căutându‑i, încurajându‑i. Fiecare poate face ceea ce propria conștiință îi cere sau îi permite, dar a‑i lăsa singuri este o dovadă de nepăsare.
La textul Evangheliei Duminicii a 23‑a după Rusalii, observăm, după o scurtă analiză, o concluzie ancorată în realitate: Vino, Doamne, lasă‑i pe ghergheseni și pe nebunii lor și vino la noi, ai treabă multă și aici.
La Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ni se propune o formă supremă de asistență socială, desprinsă din cuvintele Mântuitorului îndreptate către cei flămânzi, însetați, străini, sărmani, bolnavi, întemnițați. Ce frumoasă este Evanghelia trăită și nu doar rostită din vârful buzelor, adică să pui mâna concret și să faci ceea ce trebuie să faci.
Titlul Duminicii a II‑a din Post, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, ni‑l prezintă pe marele rugător, caterisit cândva, dar sfânt în veșnicie, ca fiind un fin teolog, aspru nevoitor, dar exilat pentru adevărul de credință rostit cu mult curaj. Apreciat mai târziu, monahul și ierarhul caterisit de către nebunii nelucizi ai epocii sale se bucură de negrăită răsplată în Împărăția lui Dumnezeu.
Dacă doriți să mai aflați și altceva din această „altfel” de carte cu învățături omiletice, vă îndemn să o lecturați cu deschidere și fină atenție. Vă va oferi multe bucurii!
Multe dintre cuvintele scriitorului și omului de televiziune Răzvan Bucuroiu vor trebui să fie scrise și pe câteva pagini, cu impresii de lectură, întrebări sau nelămuriri, dar mai ales care să zidească valori creștine. Sunt frământările unui mirean care își ia în serios calitatea de membru în Trupul viu al Bisericii. Asemenea altor misionari și mărturisitori din vremea noastră, cuvintele Epistolei către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, unde se spune cum L‑au urmat pe Domnul ucenicii, arată lucrarea lor: Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebunește spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. (II Corinteni 11, 23).
Dincolo însă de aceste încercări, urmarea lui Hristos le‑a adus adevărata bucurie, care nu este din lumea aceasta, dar care e sădită de Dumnezeu și cultivată de astfel de mărturisitori.”, scrie, în recenzia cărții, PS Timotei.
