Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu Istvan Kovacs la 'centru', echipa lui Mourinho, AS Roma, a câştigat prima ediţie a Conference League

uefa.com
conference league

AS Roma a câştigat prima ediţie a Conference League, după ce a învins în finală, miercuri, la Tirana, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Feyenoord Rotterdam. După acest succes, Jose Mourinho a devenit singurul antrenor din istorie care a câştigat trofee continentale cu patru echipe, FC Porto (Cupa UEFA şi Liga Campionilor), Inter Milano (Liga Campionilor), Manchester United (Liga Europa) şi AS Roma (Conference League). De asemenea, acesta este primul trofeu european din istoria clubului roman.

A marcat: Zaniolo '32

1-0, min 32: Zaniolo a preluat pe piept un balon înalt primit de pe partea dreaptă şi a marcat cu un şut din marginea careului de şase metri;

Kovacs a avut parte de o fază controversată la începutul reprizei a doua, la scorul de 1-0, când Tammy Abraham a scăpat singur cu portarul, iar un fundaş al olandezilor l-a tras discret de mână, împiedicându-l să joace balonul. Centralul român a lăsat jocul să continue, iar atacantul englez a protestat îndelung.

Au evoluat următoarele echipe:

Roma: Rui Patrício - Mancini, Smalling, Ibanez - Karsdorp (Vina '89), Cristante, Mkhitaryan (Sergio Oliveira '17), Pellegrini, Zalewski (Spinazzola '66) - Zaniolo (Veretout '67), T. Abraham (Şomurodov '89). Antrenor Jose Mourinho;

Feyenoord: Bijlow - Geertruida, Trauner (Pedersen '74), Senesi, Malacia (Jahanbakhsh '88) - Aursnes, Til (Toornstra '59), Nelson (Linssen '74), Kokcu (Walemark '88) - Sinisterra, Dessers. Antrenor Arne Slot.

La Feyenoord, portarul Valentin Cojocaru a rămas pe banca de rezerve.

Cartonaşe galbene: Lorenzo Pellegrini '37, Zalewski '67, Rui Patricio '84, Spinazzola '90+4 / Trauner '25.

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene - Sandro Scharer (Elveţia).

Trofeul UEFA Europa Conference League are 57,5 centimetri şi cântăreşte 11 kilograme.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.