Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Convenţia româno-polonă, la Muzeul Naţional Cotroceni, s-a deschis expoziția 'Alianţa Inimilor'

muzeulcotroceni.ro
Muzeul Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, organizează, cu ocazia împlinirii unui secol de la încheierea Convenţiei de alianţă defensivă de la Bucureşti între Regatul României şi Republica Polonă (3 martie 1921), o expoziţie aniversară, în perioada 14 mai - 30 iunie 2021, pentru a aduce în atenţia publicului cele mai importante documente, în original, care au stat la baza bunelor relaţii politico-diplomatice dintre cele două ţări, conform news.ro

Deschiderea expoziţiei a avut loc în contextul vizitei de stat a preşedintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, din 10 mai 2021, când documentele au fost expuse pe galeria Basarabilor din cadrul Palatului Cotroceni.

„Alianţa inimilor”, aşa cum a numit-o mareşalul Józef Piłsudski, a reprezentat începutul unei relaţii de prietenie durabile, la nivelul liderilor, guvernelor şi popoarelor, prin care părţile îşi uneau eforturile pacifiste, inclusiv prin consultarea pe chestiunile externe de interes comun. Pentru România, încheierea unei alianţe cu Polonia a reprezentat consolidarea frontierei estice şi un punct de sprijin în asigurarea integrităţii teritoriale a României Mari, dar şi o garantare a împiedicării formării unei alianţe polono-ungare, care ar fi putut zdruncina interesele României.

În spiritul acestei prietenii, odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, România a oferit sprijin Poloniei, contribuind la salvarea Tezaurului naţional polonez şi asigurând refugiul şi tranzitul, prin România, pentru aproximativ 100.000 de polonezi.

Muzeul Naţional Cotroceni expune, astfel, Convenţia de alianţă defensivă (semnată la 3 martie 1921, la Bucureşti, între Regatul României şi Republica Polonă), dar şi documentele care i-au urmat cronologic: Tratatul de garanţie între România şi Polonia (semnat la 26 martie 1926, la Bucureşti), un pact general de garanţie după modelul Pactului Societăţii Naţiunilor, şi noul Tratat de garanţie între România şi Polonia (semnat la 15 ianuarie 1931, la Geneva).

Micro-expoziţia va face parte din turul clasic de vizitare al muzeului, pe toată perioada expusă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.