Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, IPJ Vaslui a organizat activităţi demonstrative dedicate copiilor

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au organizat, sâmbătă, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, o serie de activităţi demonstrative, adresate în special copiilor.

Cei mici au avut ocazia să participe la ateliere organizate de poliţişti din diverse structuri, au fost informaţi cu privire la regulile de circulaţie, s-au urcat în autospecialele de poliţie, dar şi într-o veche maşină de miliţie şi au aflat care sunt principalele tipuri de arme folosite de poliţişti în activitatea desfăşurată.

"Copiii au fost principalii beneficiari şi credem că ne-am dovedit a fi inspiraţi, am văzut emoţie pură şi bucurie pe chipurile lor, au fost încântaţi de atelierele mai consacrate, cum sunt cele de la Criminalistică şi de la Siguranţă Şcolară şi Prevenirea Criminalităţii, dar au agreat într-un mod surprinzător şi plăcut atelierul de procedee tehnice de încătuşare pe care l-au pus în scenă colegii de la Biroul de Pregătire Profesională, cu sprijinul celor de la acţiuni speciale. Căutăm tot timpul noi modalităţi prin care să stârnim interesul publicului şi sperăm că anul acesta am reuşit. Cu siguranţă în viitor vom avea surprize mai noi, mai multe şi mai diversificate şi sperăm că timpul petrecut alături de noi a fost unul agreabil", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

La activitate au fost prezenţi poliţişti de la Serviciul criminalistic, Biroul pentru Siguranţă Şcolară, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroul pentru Pregătire Profesională, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Rutier, Biroul pentru Protecţia Animalelor şi luptători de la Acţiuni Speciale. De asemenea, la demonstraţii a participat şi câinele de urmă Rico din cadrul Serviciului Criminalistic. Totodată, s-au alăturat acţiunii reprezentanţi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor şi ai Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor şi poliţişti motociclişti din cadrul Clubului Blue Knights Romania IV.

Poliţiştii vasluieni au derulat pe tot parcursul săptămânii diverse activităţi prin care au sărbătorit, în mijlocul comunităţii, împlinirea a 201 ani de atestare documentară a Poliţiei Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.