Cu un număr APROPIAT de cazuri ca în România, premierul Irlandei anunță că toată criza coronavirusului poate dura până la vară

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 18-03-2020

Actualizat: 18-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Prognoză sumbră făcută de premierul Irlandei. Situaţia de urgenţă provocată de pandemia de coronavirus ar putea dura până vara aceasta, iar boala va provoca pagube economice "importante şi de durată", a atenţionat marţi premierul irlandez Leo Varadkar, informează AFP, conform Agerpres. Situația e similară în România, unde au fost deja înregistrate peste 200 de cazuri de coronavirus.

Citește și: VIDEO O româncă BLOCATĂ la graniță amenință românii: 'Voi o să muriți! Voi sunteți câini pentru noi! Handicapaților! Români proști'

Toate şcolile şi instituţiile culturale din Irlanda au fost închise până pe 29 martie, la fel ca pub-urile, în încercarea de a stăvili propagarea virusului.

Însă "această situaţie de urgenţă se va prelungi probabil mult timp după data de 29 martie. Ea ar putea dura luni de zile, până în vară", a declarat Leo Varadkar într-un discurs televizat adresat cu ocazia Sfântului Patrick, Ziua Naţională a Irlandei, festivităţile prilejuite de aceasta fiind de asemenea anulate în acest an.

În ceea ce priveşte consecinţele economice ale pandemiei, şeful guvernului irlandez a apreciat că "daunele vor fi importante şi durabile". "Factura va fi enormă şi ar putea fi nevoie de ani de zile pentru a o plăti", a adăugat el, declarându-se totodată încrezător că economia irlandeză îşi va reveni.

Irlanda a anunţat marţi 292 de contaminări şi 2 morţi de coronavirus pe teritoriul său. Însă, "noi credem că vom ajunge la 15.000 de cazuri sau mai multe până la sfârşitul lunii şi că acest număr va continua să crească săptămânile ce vor urma", a mai spus Varadkar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri