Cuba a refuzat să-i acorde viză secretarului general al Organizaţiei Statelor Americane

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 22-02-2017

Actualizat: 22-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), Luis Almagro, a criticat miercuri refuzul Havanei de a-i acorda viza pentru a ajunge în Cuba, unde urma să primească un premiu acordat de către o organizaţie disidentă, relatează AFP. Fostul preşedinte mexican Felipe Calderon şi o fostă ministră din Chile nu au primit de asemenea viză la începutul săptămânii, ceea ce a provocat proteste din partea guvernelor lor şi rechemarea ambasadorului chilian.

'Cererea mea de viză pentru paşaportul oficial al OEA a fost respinsă de Consulatul Cubei la Washington', a afirmat Luis Almagro într-o scrisoare trimisă organizatoarei acordării premiului, Rosa Maria Paya, fiica disidentului catolic Oswaldo Paya, care a murit în 2012 într-un accident rutier în Cuba.

Fost ministru de externe al statului Uruguay, Luis Almagro, urma să primească miercuri premiul 'Oswaldo Paya', decernat de organizaţia Reţeaua latino-americană a tinerilor pentru democraţie condusă de Rosa Maria Paya, pentru activitatea lui în ceea ce priveşte 'apărarea drepturilor omului şi a democraţiei'. Autorităţile cubaneze au considerat această cerere de viză drept o 'provocare inacceptabilă' şi şi-au exprimat 'uimirea' faţă de participarea şefului organizaţiei pan-americane 'la activităţi anticubaneze', a menţionat Luis Almagro în scrisoarea sa. 'Desigur, intenţionez să continui să lucrez în cadrul cooperării stabilite între Reţeaua latino-americană a tinerilor pentru democraţie şi OSA', a subliniat diplomatul, conform Agerpres.

Cuba a fost exclusă din OSA în 1962, în plin Război Rece atunci când tensiunile cu SUA, de asemenea membre ale organizaţiei, erau foarte mari. Havana refuză să se reintegreze în organizaţie deşi a fost readmisă în 2009.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri