Decizia Statelor Unite de a rechema vineri "mai mult de jumătate" din personalul ambasadei lor la Havana după misterioasele "atacuri" acustice este "precipitată" şi "va dăuna relaţiilor" dintre Washington şi Cuba, a reacţionat guvernul cubanez, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Considerăm că decizia anunţată astăzi (vineri) de guvernul Statelor Unite, prin intermediul Departamentului de Stat, este precipitată şi va dăuna relaţiilor bilaterale", a comentat responsabila pentru relaţiile cu Statele Unite din cadrul Ministerului cubanez de Externe, Josefina Vidal, citată de postul naţional de televiziune.
Josefina Vidal a reamintit că "dorinţa Cubei este de a continua o cooperare activă între autorităţile din cele două ţări pentru a lămuri complet această afacere". În acest scop, "va fi primordial să se poată conta pe participarea şi implicarea autorităţilor americane", a adăugat diplomata.
Ea a mai afirmat că "guvernul cubanez nu are nicio responsabilitate în această presupusă afacere şi îşi respectă riguros obligaţiile legate de Convenţia de la Viena", referitoare la "protecţia integrităţii funcţionarilor străini acreditaţi" în insulă, "fără excepţie, precum şi a familiilor acestora".
Potrivit Washingtonului, aceste "atacuri" au afectat 21 de angajaţi ai ambasadei în reşedinţe diplomatice americane, dar şi în "hoteluri frecventate de cetăţeni americani" în Cuba.
Cuba: Decizia SUA este "precipitată" şi "va dăuna relaţiilor bilaterale"
București
23°C
Articole Similare

1.373
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
1.373

1.913
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
1.913

2.131
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.131

3.438
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.438

38
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
38

3.398
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.398

2.871
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
2.871

3.279
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.279

72
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
72

3.690
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.690

215
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
215

10.304
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.304

5.721
Negocieri de ultim moment între SUA și Iran: planul secret care ar putea opri conflictul și redeschide Strâmtoarea Ormuz. Cele două țări au primit un plan pentru încetarea ostilităților (Reuters)
5.721
















Comentează