Preşedintele american, Donald Trump, a denunţat "opresiunea" la care este supus, în opinia sa, poporul cubanez şi a cerut guvernului comunist de la Havana să ia măsuri pentru a garanta libertăţile, potrivit unui comunicat al Casei Albe, dat publicităţii sâmbătă, scrie AFP preluat de agerpres.
Aducând un omagiu lui Jose Marti, Donald Trump a declarat că exemplul eroului independenţei Cubei reaminteşte că "persecuţiile nedrepte nu pot distruge visul cubanezilor de a-şi vedea copiii eliberaţi de opresiune".
"Poporul cubanez merită un guvern care să facă respectate valorile democratice, libertăţile economice, religioase şi drepturile omului, iar administraţia mea este hotărâtă să contribuie la transpunerea în realitate a acestei viziuni", a afirmat preşedintele american în comunicat cu ocazia zilei independenţei cubaneze.
Donald Trump şi administraţia sa au afirmat public, în mai multe rânduri, că aşteaptă din partea preşedintelui Raul Castro progrese importante în domeniul drepturilor omului şi că intenţionează să se arate mai fermi decât Barack Obama.
Sub preşedinţia Obama, Statele Unite şi Cuba s-au apropiat şi au restabilit relaţiile diplomatice în iulie 2015, la peste 54 de ani de la întreruperea lor.
De mai multe decenii, Washingtonul îndeamnă Cuba să îşi schimbe sistemul politic şi economic, dar insula comunistă a refuzat să instaureze un sistem multipartit sinonim, în opinia sa, cu corupţia.
Cuba: Donald Trump doreşte măsuri pentru garantarea libertăţilor
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

101
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
101

26
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
26

281
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
281

252
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
252

612
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
612

22
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
22

353
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
353

333
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
333

2.361
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.361

1.176
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.176

1.421
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.421

1.535
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.535

622
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
622

















Comentează