Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cuc despre Centura Sucevei: 'Avem ca soluţie din partea constructorilor montarea de panouri fotovoltaice pentru iluminare'

Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a dat asigurări că în zona de pe varianta municipiului Suceava în care s-au înregistrat numeroase accidente se va asigura o mai bună iluminare prin montarea mai multor stâlpi fotovoltaici, în vederea creşterii siguranţei rutiere, potrivit mediafax.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR, Narcis Neaga, au verificat joi stadiul de execuție a lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului Suceava. Lucrările sunt executate de către asocierea SC Autotehnorom SRL (lider de proiect), alături de SC Operational Autoleasing SRL, SC OPR Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA, SC Florconstruct SRL şi SC Calcarul SRL. Varianta ocolitoare va avea în final 12,4 km și va cuprinde șapte poduri, patru viaducte, cinci pasaje si două parcări.

Citește și: Viorica Dăncilă face anunțul! Recorduri în economie după atacurile lui Klaus Iohannis

''Au fost de mai multe ori modificate soluţiile tehnice, iar acest zid al morţii, bineînţeles, a apărut în acel moment, nu a fost practic construit acum, şi avem ca soluţie din partea constructorilor montarea de panouri fotovoltaice pentru iluminare şi pentru a se evita accidentele şi a creşte siguranţa în trafic. (...) Se intervine şi pe parte de siguranţă rutieră şi pe parte de finalizare a lucrărilor, până la sfârşitul lunii septembrie, aşa cum şi-a asumat antreprenorul'' a precizat ministrul.

Citește și: Important! Aceste telefoane vor dispărea de pe piață! Se vor da amenzi usturătoare

Ministrul a remarcat mobilizarea bună antreprenorului chiar dacă, în această perioadă, condițiile meteo nu au fost cele mai favorabile. ''Este un constructor bun, un constructor român şi sunt convins că se va ţine de termenele asumate, nu numai la centura Sucevei, cât şi pe DN18” a declarat Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc a verificat și stadiul lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului Rădăuți. Antreprenorul român a dat asigurări că va respecta termenele contractuale și va realiza lucrări care respectă standardele de calitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.