DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cui serveşte noua `Marţea Neagră`. Cum poate evita Dragnea radarul procurorilor şi o nouă condamnare

martea neagra

Social-democraţii cântă pe mai multe voci aria corectitudinii celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă prin care vor să impună o graţiere colectivă şi să dezincrimineze o serie de fapte asociate   corupţiei. Voci precum ministrul Justiţiei, Florin Iordache, susţin că nici vorbă ca cele două proiecte să uşureze problemele în justiţie pe care le are liderul PSD, Liviu Dragnea. Prevederile conţinute de cele două documente netezeşte însă calea pentru ca liderul PSD să scape de vechiul său nemesis: o condamnare cu executare, în condiţiile în care Dragnea este  protagonistul unui  al doilea    dosar ajuns in instanţă pentru fapte asociate corupţiei.

Vezi și: The Independent: Donald Trump a concendiat TOŢI ambasadorii SUA

În premieră, un guvern post-decembrist a ales să extindă măsura de graşiere nu doar asupra deţinuţilor  condamnaţi la executarea unor ani de puşcărie, ci şi pentru persoane care au primit  condamnări cu suspendare.  Liviu Dragnea este  unul din beneficiarii unei astfel de  măsuri judecătoreşti  definitive, primite  în Dosarul Referendumul.  Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale. 

Acuzat că, din postura de secretar general al PSD, a condus şi favorizat un sistem  întreg pentru a  frauda  rezultatele participării la referendumul pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu din 2012, Dragnea, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani.

Vezi și: LOVITURĂ a Administrației TRUMP: SUA se retrag din acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific

Pe lângă complicaţiile şi obstacolele legale survenite pentru accederea în funcţia de ministru sau premier din postura de condamnat, Dragnea nu are motive de linişte în urma acestei sentinţe judecătoreşti.  În vara anului trecut a fost trimis din nou în judecată într-un alt dosar de corupţie, în care este acuzat că de "instigare la abuz în serviciu" și "instigare la fals intelectual" pe vremea când era  doar  preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman. Lui Dragnea i se impută că în acea perioadă a instigat la menţinerea în funcţie şi plata salariului pentru două angajate ale DGASPC Teleorman care, în fapt, lucrau la sediul PSD Teleorman, condus tot de Liviu Dragnea. Prejudiciul înregistrat, şi vom reveni asupra  acestei chestiuni - "doar" puţin peste 100.000 de lei.

În acest context,  cele două proiecte de ordonanţe pe care noua Putere vrea să le impună ca necesare şi urgente îi oferă lui Dragnea gura de oxigen mult dorită pentru a nu se confrunta cu propriul prognostic. "Primesc ameninţări. Ultimele zvonuri care au ajuns la mine este că voi fi trimis la închisoare în aprilie-mai. Cine să ia decizia? Cine poate decide în acest stat. În ultimul dosar de la Înalta Curte. Poate sunt prostii. Este suficient timp până atunci", a susţinut recent şeful Camerei Deputaţilor la Antena 3.

Iar timp dacă nu este, se face. Conţinutul celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă deschid mai multe portiţe care l-ar putea face scăpat pe Dragnea prin iţele excepţiilor şi redefinirii unor fapte care nu ar mai putea  fi incriminate de  justiţie. Ordonanţa graţierii iartă în întregime condamnările de până la 5 ani pentru acest tip de infracţiuni.  Frauda electorală sau tentativa de fraudă  la alegeri, faptă pentru care Dragnea a suferit condamnarea cu suspendare, nu se regăseşte  printre excepţiile pentru care nu se aplică graţierea, prevederea constituind primul pas pentru ca acesta să devină beneficiarul acestei măsuri. Al doilea pas îl constituie însă includerea printre graţiaţi a celor cu condamnări  cu suspendare, cazul liderului PSD.  Articolul 4, aliniatul 2 din acest proiect, stipulează că graţierea are efecte  şi asupra pedepselor a căror executare a  fost suspendată condiţionat, în acest caz, perioada de încercare de patru ani.

Pentru Dragnea intrarea in vigoare  a acestei ordonanţe este crucială. Scăpat de condamnarea cu suspendare, liderul PSD poate  spune adio şi situaţiei potenţial periculoase de recidivist, dacă va primi o  condamnare definitivă în noul dosar. Pentru un recidivist, nu mai există soluţia unei noi condamnări cu suspendare, ci doar cu executare, scenariu care îl poate trimite pe liderul PSD direct după gratii. În cazul în care graţierea primei pedepse devine efectivă, alternativa unei noi condamnări cu suspendare devine mult mai palpabilă şi mai uşor de suportat decât spectrul detenţiei în penitenciar, ne-au explicat surse juridice consultate de stiripesurse.ro.

Vezi și: dna-distruge-ordonantele-guvernului-grindeanu_1175098.html" target="_blank">DNA DISTRUGE ordonanţele Guvernului Grindeanu

În cazul în care presiunea opiniei publice va provoca eliminarea articolului care oferă graţierea condamnaţilor cu suspendare, al doilea proiect de ordonanţă de urgenţă  pregătit de oamenii lui Dragnea, oferă o altă cale de acţiune pntru liderul PSD prin modificările pe care le propune la Codul Penal. Schimbarea definiţiei abuzului în serviciu din Codul Penal blochează calea de atac pe care au mers procurorii DNA în cel de-al doilea dosar  deschis pe numele lui Liviu Dragnea. Aşa cum am amintit mai sus, liderul social-democrat este acuzat în acest dosar de infracţiunile de "instigare la abuz în serviciu" și "instigare la fals intelectual". Unul din capetele de acuzare este eliminat prin noul proiect. Mai mult, figurează printre infracţiunile ce pot fi graţiate pe viitor. 

Astfel, abuzul în serviciu devine infracţiune penală numai în cazul în care paguba materială produsă este mai mare de 200.000 de lei. Ori în al doilea dosar de corupţie, lui Dragnea i se impută un prejudiciu mult mai mic, de 108.612 lei, situaţie care îl scoate de sub radarul procurorilor, rămânând numai acuzaţia de instigare la fals intelectual, mai puţin gravă care de regulă se finalizează, fie cu achitare, fie doar cu amendă, dacă nu este însoţită de fapte complementare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.