Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum au ajuns să înfunde pușcăria amazoanele lui Traian Băsescu. Lista femeilor promovate de fostul președinte

basescu

Traian Băsescu s-a lăudat mereu că a promovat femeile în politica românească. Monica Iacob Ridzi, Alina Bica sau chiar propria fiică, Elena Băsescu, sunt doar câteva dintre numele pe care fostul preşedinte le-a împins către scena politică.

Unele dintre ele profesează și în prezent în domeniu, iar altele au fost condamnate la închisoare pentru diverse infracțiuni și afaceri dubioase cu statul.

Una dintre primele persoane susținute de Traian Băsescu a fost Anca Boagiu. După câțiva ani în care au lucrat împreună la Ministerul Transporturilor, aceasta i-a luat locul la conducerea instituției, după ce Băsescu a ajuns primar.

Timp de 2 ani aceasta a fost ministru al Integrării Europene, iar apoi alți doi ani ministru al Transporturilor. Ulterior, a fost șefă PNL Sector 2, iar în prezent este consultant UE în cadrul guvernului Republicii Moldova.

Câteva femei susținute de Băsescu au ajuns după gratii

Monica Iacob Ridzi a fost deputată PDL în Hunedoara din 2004 până în 2012. La 31 de ani a fost numită ministru al Tineretului, unde a rezistat doar jumătate de an, fiind implicată într-un scandal de corupție. De altfel, la începutul lui 2015 a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare fiind acuzată de abuz în serviciu.

Sulfina Barbu este un alt nume promovat de Băsescu. A fost ministru al Mediului timp de 3 ani. În 2008 a obținut un mandat de deputată, iar apoi, 4 ani mai târziu, a ratat intrarea în Parlament. Din anul 2017 până în prezent este membru în cadrul Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității.

Băsescu și-a ajutat și fiica să ajungă în funcții plătite bine

Roberta Anastase a fost din anul 2008 șefa Camerei Deputaților timp de 4 ani. Aceasta a rămas în continuare în Parlament până în prezent, însă deține doar funcția de președinte a filialei PNL Ploiești.

Și fata cea mică a lui Traian Băsescu a avut legături cu politica. După demisia din PDL din martie 2009, Elena Băsescu a candidat ca independentă. Ajutată de partidul care l-a făcut și pe Băsescu președinte, mezina șefului statului a câștigat un mandat de cinci ani în Parlamentul European. După experiența de la Bruxelles, aceasta s-a retras treptat din politică.

Și Alina Bica, fostă șefă a DIICOT, a fost sprijinită de Traian Băsescu. În perioada ianuarie 2009 - mai 2012, Bica a fost secretar de stat la Ministerul Justiției.

Elena Udrea a sfârțit după gratii

În 2019, aceasta a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare, pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Bica a fugit în Italia, nefiind închisă în România pentru condamnarea primită, notează realitatea.net.

Și probabil, cea mai controversată dintre femeile susținute de fostul șef de stat, Elena Udrea care a deținut mai multe funcții în Guvern de-a lungul celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu.

Udrea a sfârșit tot după gratii, după ce a primit ani grei în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită și abuz în serviciu în timp ce era ministrul Turismului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.