Cum poate statul român să repare ruptura cu cetățenii? Ce spune Nicușor Dan despre această dilemă

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-06-2025 04:01

Actualizat: 27-06-2025 12:03

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că, în următoarele luni, va avea loc o dezbatere pe tema dezinformării online. Şeful statului consideră că, dincolo de aspectele tehnice privind combaterea dezinformării, cel mai important lucru este ca statul român să reuşească să recâştige încrederea oamenilor care se lasă manipulaţi de dezinformările din social media, scrie news.ro.

”Este o echipă de lucru care funcţionează cu reprezentanţi ai mai multor instituţii. O să fie o dezbatere pe care să o avem, să zicem, în următoarele două luni, dacă nu chiar mai repede. În opinia mea, dincolo de chestiunile tehnice – cine decide dacă un material e fals sau nu, cât de repede reuşeşti să dai jos, care e mecanismul tehnic prin care dai jos un material care este flagrant ilegal – chestiunea fundamentală, în opinia mea, este cum ajunge statul român să recâştige încrederea oamenilor pe care a pierdut-o şi asta e, în opinia mea, o chestiune de timp, de ani”, a afirmat Nicuşor Dan, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute în noaptea de joi spre vineri.

El a adăugat că, în momentul în care oamenii sunt dezamăgiţi de autorităţi, ei sunt dispuşi să asculte orice fel de critică la adresa acestora.

El a adăugat că s-a discutat cu privire la subvenţia partidelor.

”Cred că şi aici o să avem o veste bună”, a spus Nicuşor Dan, în acest context, subliniind că toate partidele din coaliţie au discutat despre aceste subiect.

Întrebat dacă în opinia sa măsurile de austeritate anunţate deja sunt repartizate echitabil, Dan a răspuns că autorităţile sunt ”presate de timp”, iar din acest motiv ”se vor lua nişte măsuri care sunt, cumva, grosiere” şi care afectează mai mult pe unii.

”Sarcina pe societate nu o să fie cu şublerul, se va întâmpla în măsurile de reducere a deficitului ca unii să fie mai afectaţi decât alţii pe termen scurt, promisiunea Guvernului fiind că pe un termen de unui-doi ani se va uita cu atenţie la toate componentele sectorului public, pentru a face ceva just”, a explicat Nicuşor Dan.

El a menţionat că, în ceea cel priveşte, deşi a ”crescut” în funcţie, salariul s-a diminuat, de la 21.000 de lei net cât avea ca primar la 16-17.000 de lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri