DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cum s-a ajuns la eliminarea lui Carmen Dan din guvern. Cu cine s-a sfătuit premierul Viorica Dăncilă când decis mutarea (surse)

tablaSah

Ultimul om din guvern dedicat trup și suflet lui Liviu Dragnea a părăsit azi guvernul. A anunțat că și-a depus mandatul și a atacat jocuri din partid, dar în fapt am aflat chiar de la premier mai târziu că a i s-a cerut să plece imediat. Ceea ce a și făcut. Motivele sunt multiple și au fost explicate deja de premier pe îndelete după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

Vezi și: Cristina Tarcea, uimită de anunțul Liei Savonea după decizia CCR: 'Pentru prima oară, un președinte CSM ar pune în discuție decizii irevocabile'

De ce a mai rezistat atât Carmen Dan după condamnarea lui Liviu Dragnea? În primul rând pentru că lucrurile nu erau așezate în partid și nu se știau clar definite taberele așa cum sunt azi. Aliații se cunoșteau vag și focurile vechi nu erau pe deplin stinse.

Viorica Dâncilă nu ar fi mers la remaniere dacă nu avea deja o majoritate în partid pentru această mișcare. Evident că prima speculație a celor mai mulți a fost să se spună că PSD și ALDE, respectiv Dăncilă și Tăriceanu, au cedat presiunilor președintelui Klaus Iohannis și i-a eliminat din guvern pe cei indicați de el public ca fiind artizanii problemelor grave de la alegerile din 26 mai din Diaspora. Nici pe departe așa... ci mai degrabă solicitarea președintelui s-a întâlnit la mijloc cu utilitatatea cosmetizării activității guvernului.

PSD trebuia să scape de ”omul lui Dragnea” și de stigmatul violențelor din 10 august 2018. Sunt destule surse că se pregătea o nouă manifestație care să mențină problematica și care să inducă în spațiul public ideea că PSD-ALDE nu s-au schimbat cu nimic față de Epoca Dragnea și că trebuie continuat pe aceeași linie. Inițial a fost vorba de o remaniere mai mare care să elimine acuzația de colaborare cu ”dușmanul de la Cotroceni”, dar s-a renunțat din diverse rațiuni și calcule politice interne și externe partidului.

Surse din cadrul PSD susțin pentru stiripesurse.ro că președintele PSD, Viorica Dăncilă, s-a consultat înainte cu mai mulți lideri de organizații și de la centru cu privire la cine să preia complexul minister al Afacerilor Interne. Deși au fost evocate mai multe variante, în urma discuțiilor cu puternicul lider al PSD Vrancea, Marian Oprișan, cu secretarul general, Mihai Fofor, cu președintele executiv Eugen Teodorovici și alți șefi de organizații și lideri ai partidului s-a degajat ideea clară ca înlocuitorul lui Carmen Dan să fie neaparat un parlamentar. Așa s-a ajuns la soluția Nicolae Moga, senator PSD membru al Comisiei de Apărare din Senatul României.

Vezi și: Jean-François Bohnert NU se retrage. Contracandidatul lui Kovesi trimite 'săgeţi' către fosta şefă a DNA

La ALDE situația a stat altfel. Inițial se vorbea de remanierea întregii garnituri de miniștri din Guvernul Dăncilă, dar ulterior s-a rezumat totul doar la ejectarea lui Teodor Meleșcanu tot pe motive de imagine a guvernului, a guvernării și a ALDE. Liderii ALDE au considerat că e mai bine să păstreze controlul ministerelor pe care le dețin încă decât să stea la mâna președintelui Klaus Iohannis care dacă nu ar fi desemnat propunerile lor s-ar fi ajuns la interimate lungi cu miniștri PSD la ministerele alocate ALDE. Au decis pe moment pragmatism politic până la finalizarea calculelor care vor trebui să determine în noile condiții de foarte probabile candidaturi separate la alegerile prezidențiale cât de viabilă mai e coaliția cu social-democrații la guvernare și cât de benefic ar fi un exit alături de oamenii lui Ponta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.