În urma unui accident rutier produs în urmă cu doi ani, a avut patru vertebre fracturate, iar de la brâu în jos era paralizat. Nu-i mai dădea nimeni nicio șansă să-și revină.
”Am avut fracturate vertebrele T4, T5, T6, T7 în urma accidentului produs în octombrie 2023. Am tijă pe coloană. De la brâu în jos, nu mă mai puteam mișca, iar în scaunul rulant nu puteam să stau mai mult de o oră, căci oboseam. Nimeni, nici eu, nu mai credeam că o să mai pot merge vreodată”, povestește Gabriel Ene.
”M-am internat în Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” și după șase zile pot să merg foarte bine cu cadrul, iar acum exersez mersul susținut în cârje. Am recuperat piciorul drept în totalitate, iar la stângul mai am de lucrat, căci încă nu pot să-l îndoi, dar am mari speranțe că mă recuperez total. Am ajuns să pot sta și 5-6 ore în scaunul rulant.
Echipa de aici este foarte muncitoare și perseverentă, cu profesionalism de nota 10. Lucrează foarte mult cu mine, pot spune că până la epuizare. Nu se pune problema că s-a încheiat ora de terapie. Se lucrează cât poți tu să duci. Eu, de exemplu, lucrez două ore și jumătate dimineața și două ore și jumătate după masă”, explică pacientul Gabriel Ene evoluția sa, în Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”.
Centrul de excelență din Pantelimon, Ilfov, este specializat în recuperarea medicală de orice tip, pentru adulți și funcționează doar cu internare – recuperare ortopedică, recuperare neurologică, recuperare post-operatorie, indiferent de genul intervenției chirurgicale. Terapiile sunt intensive, cu mai multe ședințe zilnice de kinetoterapie, fizioterapie și masaj.
La Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, în această perioadă, pacienții beneficiază de pachete cu reduceri semnificative, cu dublarea numărului de ședințe de kinetoterapie, fizioterapie, masaj terapeutic.
Programele de recuperare medicală intensivă sunt personalizate în funcție de afecțiunea și starea pacientului.
Cei cu afecțiuni neurologice, precum AVC, care afectează vorbirea pacienților, primesc ședințe gratuite de logopedie și psihologie.
Internarea pacienților se face în saloane cu 1, 2 și 3 paturi. Sunt incluse 3 mese pe zi, cu hrană proaspăt preparată în bucătăria proprie.
Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava":
0724.021.090 | 0724.338.881
Str.Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov
Comentează