Cum s-ar putea transforma 150 de orașe în comune. Noul proiect al Ministrului Dezvoltării

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-10-2025 20:29

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook//ChiajnaPaginaOficiala

Ministrul Dezvoltării se pare că vrea să modifice rangul mai multor localități din România. Mai exact este vorba despre aproximativ 150 de orașe care ar putea deveni comune, potrivit euronews.ro.

Ministrul Dezvoltării ar fi propus acest proiect în ultima ședință de coaliție, notează sursa citată mai sus. În România există 3.228 de UAT-uri (Unități Administrativ-Teritoriale), fiind incluse 103 municipii și 216 orașe, potrivit unei analize a ministerului. 59 de municipii și 146 de orașe nu se mai încadrează în criteriile actuale de populație.

Pentru a se încadra drept municipiu, o localitate trebuie să aibă minimum 40.000 de locuitori, în timp ce un oraș, minimum 10.000 de locuitori. Ministerul vine însă cu o nouă propunere. Municipiul ar trebui să aibă minimum 25.000 de locuitori, iar orașele 7.000 de locuitori.

În aceste condiții, dacă modificările vor fi aprobate, 45 de comune din țară se vor transforma în orașe.

Există de asemenea comune, precum Florești (județul Cluj) sau Chiajna (județul Ilfov) în care locuiesc peste 40.000 de locuitori. Astfel acestea ar deveni municipii. Într-o situație asemănătoare se mai află și orașele Bragadiru sau Popești-Leordeni.

Un prim efect pentru locuitori este creșterea taxelor locale. Impozitul pentru un teren intravilan este mai mare într-un municipiu decât într-o comună.

Potrivit sursei citate, modificările ar putea să fie incluse în al treilea pachet al Guvernului Bolojan. Proiectul intră în vigoare dacă este aprobat în ședința de Guvern, apoi adoptat de Parlament.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri