Cum s-au văzut alegerile din România în presa străină

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 03-11-2014

Actualizat: 03-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Presa internaţională scrie că primul tur al alegerilor prezidenţiale din România a fost câştigat de premierul Victor Ponta, învingându-l astfel pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis. Ziariştii străini notează că popularitatea liderului social-democrat a crescut în urma promisiunilor că va creşte salariile şi pensiile, însă chiar şi aşa lupta rămâne una strânsă pentru cel de-al doilea tur, scrie adevarul.ro.

Unul dintre site-urile străine care au scris despre alegerile din România a fost publicaţia germană Deutsche Welle, care a notat că actualul premier, Victor Ponta, şi-a mărit popularitatea după ce a promis că va reduce taxele şi va creşte pensiile. Totodată, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale a anunţat că va mări cu 10 la sută salariile din sectorul sanitar, mai scriu jurnaliştii de la Deutsche Welle.

O altă instituţie de presă germană care a dedicat un articol scrutinului prezidenţial din România a fost şi agenţia DPA, aceasta precizând că pentru turul doi ambii candidaţi ar urma să se concentreze tot pe tema corupţiei, una dintre problemele care afectează România şi care îi aduce critici din partea Uniunii Europene.

Bloomberg scrie şi ea că promisiunile lui Victor Ponta de a îmbunătăţi nivelul de trai prin salarii şi pensii mai mari l-au ajutat să depăşească scandalurile de corupţie în care sunt implicaţi mai mulţi oameni politici cu notorietate. „Lupta din turul al doilea va fi una destul de strânsă. Iohannis încă mai poate recupera diferenţa”, a declarat Cristian Ghinea, de la Centrul Român de Politici Europene, pentru publicaţia Bloomberg.

Postul britanic BBC scrie la rândul său că premierul Victor Ponta a încercat să îl suspende în 2012 pe actualul preşedinte Traian Băsescu, acesta din urma acuzându-l recent pe candidatul PSD la preşedinţie că ar fi fost spion.

Şi agenţia de ştiri americană Associated Press a notat duminică faptul că exit-poll-urile au arătat că nici unul dintre candidaţi nu a reuşit să obţină majoritatea din primul tur. Jurnaliştii americani au scris că pe primul loc se află Victor Ponta, un fost procuror a cărui popularitate nu pare să fie afectată prea mult de scandalurile de corupţie.

Agenţia franceză AFP a scris şi despre incidentele înregistrate la unele secţii de votare din străinătate, în special la cele din Paris şi Londra, acolo unde alegătorii români au stat la cozi pentru a vota, majoritatea lor nereuşind să îşi exercite acest drept până la ora de închidere a urnelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri