Nicușor Dan a declarat că România analizează posibilitatea de a participa la o coaliție internațională privind securitatea în Strâmtoarea Ormuz. Președintele a precizat că nu se pune problema implicării în conflictul militar din regiune.
Potrivit acestuia, la nivelul Ministerului Apărării și al Ministerului Afacerilor Externe au avut loc deja discuții preliminare, iar în prezent continuă consultările tehnice între statele participante.
„Pentru moment s-a constituit o coaliție dedicată acestei probleme, iar România face parte din ea”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele a insistat asupra faptului că orice acțiune a coaliției va avea loc doar în condițiile unei încetări provizorii sau definitive a focului. „Nu este vorba de a ne angrena în conflictul existent, ci doar de scenarii tehnice”, a explicat acesta.
În ceea ce privește contribuția României, nu au fost stabilite încă detalii clare privind numărul de militari, tipul echipamentelor sau durata misiunii. Nicușor Dan a menționat că fiecare stat își evaluează în prezent capacitățile și opțiunile de participare.
Un posibil rol pentru România ar putea fi în zona operațiunilor de deminare maritimă, având în vedere experiența existentă în cadrul programului comun desfășurat alături de Bulgaria și Turcia.
„Avem o experiență de deminare. Știți că avem un program comun cu Bulgaria și cu Turcia de deminare și asta poate să fie interesant”.





























Comentează