Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum se 'împușcă în picior' România - Degeaba se impun impozite și taxe, dacă statul nu e în stare să le colecteze

FINACO
profit calcule impozite

Statul român colectează an de an taxe şi contribuţii sociale de circa 27% din PIB, faţă de media europeană de 42% din PIB.

Este drept că taxele sunt mai mici în România decât media europeană, dar Bulgaria, Polonia sau Ungaria, ţări cu fisca­li­tate similară, colectează mai multe taxe şi con­tri­buţii în PIB şi cresc acest nivel mult mai re­pede. Unde se blochează colectarea? Este vorba de crăpăturile din sistemul de taxare, este de părere Florin Andrei, analist financiar şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, citat de Ziarul Financiar și Mediafax.

„Colectarea taxelor şi impozitelor rămâne în continuare deficitară la nivel general, cu mult sub media europeană. Cel mai vizibil exemplu este în domeniul TVA-ului, unde România are un gap de colectare de peste 30%, disputând primul loc la nivel european. Legislaţia permisivă şi uneori greu de interpretat, lipsa unei infrastructuri facile de raportare precum şi nivelul redus al pedepselor conduc la o colectare deficitară“, răspunde el.

România are un impozit pe venit de 10%, la fel ca în Bulgaria, dar mai mic decât Ungaria sau Polonia. În Polonia însă şi în alte ţări din Uniunea Europeană, impozitul pe venit este mult mai mare sau este impozit progresiv. Din impozitul pe venit România colectează cel mai puţin din Uniunea Europeană, doar 4,4% din PIB, în vreme ce Bulgaria colectează 5,4%.

Taxele mai mici duc la o conformare voluntară mai mare a contribuabililor, spune teoria economică, iar taxele mari nu aduc neapărat mai multe venituri la bugetul de stat. Colectarea taxelor din România însă arată că, deşi are printre cele mai mici taxe din Uniune Europeană, cum ar fi impozitul pe venit de 10%, colectarea nu creşte semnificativ ca pondere în PIB. În cifre absolute, veniturile din taxe cresc, dar ca pondere în PIB bat pasul pe loc.

În Bulgaria, cu un nivel similar de taxare, teoria economică funcţionează: acum 10 ani bulgarii colectau 26% din PIB din taxe, iar în 2021, ultimele date agregate la nivel de Eurostat, colectau 31% din PIB. Un salt de aproape 5 puncte procentuale, faţă de avansul României de numai 0,7 pp. Bulgaria însă, la fel ca şi Polonia, care colectează taxe de 38% din PIB, au accelerat puternic procesul de digitalizare al administraţiei fiscale în ultimii ani, în vreme ce în România progresele majore au început să se vadă abia când pandemia a forţat ANAF să treacă mai repede în acest secol.

„Sistemul de raportare SAF-T va aduce infrastructura necesară în raportarea datelor fiscale către autorităţi. Astfel se pot identifica mult mai uşor nivelul taxelor şi impozitelor care trebuie plătite şi, ulterior, verificarea încasarea acestora. Un sistem digitalizat va contribui la o mai bună colectare. De asemenea, clarificările în legislaţie şi o modalitate simplă de raportare pentru toţi contribuabilii, inclusiv persoanele fizice, vor conduce la creşterea veniturilor fiscale în PIB“, mai spune Florin Andrei.

Autorităţile fiscale din România au făcut paşi importanţi pentru digitalizare în ultimii doi ani, admit fiscaliştii şi analiştii financiari din România: SAF-T (fişierul electronic standard de transmitere a informaţiilor fiscale), factura electronică, conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF etc. Cu toate acestea, este nevoie de câţiva ani ca digitalizarea să aibă efecte semnificative asupra bugetului de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.