DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cum se OPREȘTE PANDEMIA în Wuhan: pentru DOAR TREI cazuri, chinezii vor testa 11 milioane de cetățeni

test covid-19 coronavirus testare

Oraşul chinez Wuhan, în care a apărut epidemia covid-19 la sfârşitul lui 2019, este afectat de un va limitat al bolii, la peste un an după eradicarea acesteia, şi urmează să-şi depisteze toţi cei 11 milioane de locuitori în cadrul uneicampanii, relatează AFP.

Trei noi cazuri de covid-19 au fost confirmate luni în această metropolă, cuprinsă de un val al epidemiei cu varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2, în estul ţării.

Ultimele cazuri de covid-19 au fost înregistrate la Wuhan în mai 2020.

Această intensificare a epidemiei reprezintă o lovitură pentru oraş, primul din lume care a fost plasat în carantină încă de la 23 ianuarie 2020, timp de 76 de zile.

După ce viaţa a revenit puţin câte puţin la normal, locuitorii urbei se lăudau că trăiesc în ”cel mai sigur oraş din lume”, în conparaţie cu efectele pandemiei, care a ucis peste patru milioane de oameni pe glob

Oraşul, situat pe malul Yangtze ”este pe cale să lanseze rapid o depistare PCR generalizată a tuturor locuitorilor”, a anunţat într-o conferinţă de presă un oficial de la primărie, Li Tao.

În total, şapte muncitori - originari din alte provincii - au fost testaţi pozitiv, au anunţat luni autorităţile. Patru dintre ei nu prezintă, însă, simptome ale bolii.

ARSENALUL, REDSFĂŞURAT

China, care care practic a eradicat epidemia în primăvara lui 2020, se confruntă de câteva săptămâni cu cea mai extinsă reapariţie a virusuluide anul trecut.

Această reintensificare a contaminărilor - 400 de infectări noi de la jumătatea lui iulie - rămâne însă foarte limitată faţă de cea din alte părţi.

Însă acest focar este important ca întindere geografică - peste 12 provincii sunt afectate de-acum, inclusiv Beijingul, care şi-a îndemnat duminică locuitorii să nu plece din capitală decât cu un motiv imperios.

În faţa riscului unei reapariţii a epidemiei, regimul comunist a scos din nou un adevărat arsenal de măsuri, similare celor de la începutul lui 2020 - carantină, limitarea deplasărilor, depistare generalizată.

Marţi, China anunţa 61 de cazuri noi de origine locală - şi nu importate direct -, în contextul în care varianta indiană se răspândeşte după ce a contaminat angajaţi însărcinaţi cu curăţarea avioanelor pe aeroportul din Nankin (est).

Populaţia acestui oraş - peste nouă milioane de oamni - a fost deja depistată în două rânduri, iar o treia campanie de testare se află în curs.

Oraşul Yangzhou, situat nu departe de această fostă capitală chineză, le-a ordonat locuitorilor săi să rămână acasă după ce s-au înregistrat 40 de cazuri noi numai luni.

Numai un singur membru al unei gospodării este autorizat să iasă - o dată pe zi -, pentru a asigura aprovizionarea.

China a administrat peste 1,65 de miliarde de doze de vaccin de anul trecut.

Multe persoane contaminate au fost deja vaccinate, au recunoscut autorităţile, un lucru care alimentează temeri cu privire la eficienţa vaccinurilor chinezeşti - singurele disponibile în ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.