Cum si-a aniversat Fidel Castro cei 88 de ani

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 13-08-2014

Actualizat: 13-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Părintele Revoluției cubaneze nu și-a făcut apariția în public, Fidel Castro trăind retras în casa sa din vestul Havanei, unde se consacră scrisului și îi primește, ocazional, pe diverși demnitari străini.

Ultima apariție în public a lui Fidel Castro a fost la începutul lui ianuarie, cu prilejul inaugurării unei galerii de pictură în capitala cubaneză.


O serie de concerte, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, i-au fost dedicate marți seara, iar o expoziție fotografică 'Fidel es Fidel' (Fidel este Fidel) a fost inaugurată cu această ocazie în Piața Revoluției, loc central de festivități pentru regimul cubanez.

La rândul său, televiziunea cubaneză a relatat pe larg sfârșitul lucrărilor de renovare la casa natală a lui Fidel Castro, la Biran, în provincia Holguin, la 750 de kilometri sud-est de Havana.

Președinții nicaraguan Daniel Ortega și venezuelan Nicolas Maduro au transmis mesaje de simpatie, a informat cotidianul oficial Granma.

 

Sursa: Agerpres
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri