Premium
Unii şi-l vor aminti pe Victor Ponta ca politicianul care a pierdut alegerile prezidenţiale deşi ar fi avut toate datele să le câştige (controlul guvernului, experienţa discursului politic, abilitatea de a impune măsuri favorabile electoratului, anvergura dată de diferitele apariţii internaţionale şi lista poate continua). Atacul iraţional asupra lui Traian Băsescu, care a oferit acestuia din urmă posibilitatea de a ridiculiza PSD în repetate rânduri, a fost strategia total eronată a fostului lider PSD.
Alţii şi-l vor aminti pe Ponta ca pe acel politician care după ce a pierdut cele mai importante alegeri din viaţa sa s-a hotărât să sărbătoreasca înfrângerea în Dubai, alături de prietenul, alţii spun partenerul său Sebastian Ghiţă. Şi asta cân era prim ministru şi trebuia să conducă Guvernul României. Victor Ponta a fugit atunci în cel mai evident mod, lăsând în degringoladă totală un PSD care suferise, din nou, o înfrângere catastrofala la alegeri.
Vezi și: DEZVĂLUIRI din cea mai fierbinte noapte din istoria PSD: ”Victor Ponta e de vină”
Iar alţii şi-l vor aminti pe acel Victor Ponta care a fugit din nou. În Turcia şi la scurtă vreme de la conducerea PSD, atunci când a simţit că acest gest este în interesul său. Ce este drept, fuga nu a fost surprinzătoare câtă vreme, în cazul doctoratului plagiat, Victor Ponta a fugit de responsabilitatea actelor sale, ascunzându-se în spatele unor comisii construite de el anume pentru el, trăgând în ridicol o serie de miniştrii.
Ultima fugă a lui Ponta, şi de această dată fără a se consulta cu partidul care l-a făcut prim ministrul României, a fost hotărârea de a renunţa la guvernare, nu din motive morale sau pentru că s-ar fi simţit presat de „stradă”, ci pentru că a ştiut că va lăsa în aer PSD şi va arunca România în criză politică. Pentru Victor Ponta, plecarea de acum a fost o nouă fugă din faţa responsabilităţii, dar o fugă încărcată de motivaţia unui kamikaze, „mor eu dar vă omor şi pe voi”.
De departe cele mai mari pagube ca urmare a acestei strategii „după mine potopul” au fost încasate de PSD. După alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea partidului liderii PSD păreau că sunt dispuşi să negocieze o soluţie de premier tehnocrat, chiar şi fără presiunea străzii. PSD ar fi păstrat guvernarea în acele condiţii iar România nu ar fi fost aruncată într-o criză politică de care pur şi simplu nu avea nevoie. Dar Ponta a refuzat o soluţie raţională, preferând în schimb să se lege şi mai tare de Gabriel Oprea, generalul cu motociclişti. În tot acest timp a dorit să distrugă şansele PSD de a păstra guvernarea prin coliziuna directă şi inutilă cu Preşedintele Klaus Iohannis, în speranţa că orice negociere politică va fi anulată, ceea ce s-a şi întâmplat.
După Victor Ponta rămân aşadar foarte puţine lucruri.
- Subinarea oricărei încercări de lidership în partid
- Sugrumarea vieţii democratice interne
- O prietenie cu un Sebastian Ghiţă, păstrată în detrimentul propriului partid şi o situaţie incertă la Loteria Română pentru care cineva va trebui să răspundă în faţa legii
- O relaţie de rudenie cu Ilie Sârbu, pe care, spre deosebire de propriul partid, l-a salvat de puşcărie prin transferul discret din Parlament
- Moştenirea unui PSD care nu a fost lăsat să evolueze.
Istoria dacă îl va aminti pe Ponta în mod marginal, numele lui va fi Ponta Fugitorul pentru felul în care a descoperit mereu opţiunea de a fugi din calea responsabilităţii. În istoria PSD, Victor Ponta ar trebui să rămână ca liderul care, prin decizia sa de a demisiona, a pus capul PSD-ului la picioarele lui Klaus Iohannis. Victor Ponta a îngropat PSD în mod cinic, dorind să arate că că „fără el nu se poate”.
