Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum trăiesc, de fapt, oamenii din Fâșia Gaza: Asta se strigă acum pe străzi

Fasia Gaza

Un palestinian obişnuit din Gaza trăieşte în medie cu doar două bucăţi de pâine pe zi, potrivit unui oficial ONU, informează The Guardian, citând AP, informează News.ro.

Palestinianul obişnuit din Gaza trăieşte cu două bucăţi de pâine arabă făcută din făină pe care ONU a depozitat-o în regiune, însă principalul strigăt care se aude acum pe stradă este "Apă, apă", a declarat directorul din Gaza al agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni.

Thomas White, care a declarat că a călătorit "de-a lungul şi de-a latul Fâşiei Gaza în ultimele săptămâni", a descris locul ca fiind o "scenă de moarte şi distrugere". Niciun loc nu mai este sigur acum, a spus el, iar oamenii se tem pentru vieţile lor, pentru viitorul lor şi pentru capacitatea lor de a-şi hrăni familiile.

Agenţia pentru refugiaţi palestinieni, cunoscută sub numele de UNRWA, sprijină aproximativ 89 de brutării din Gaza, cu scopul de a se face pâine pentru 1,7 milioane de persoane, le-a spus White diplomaţilor din cele 193 de naţiuni membre ale ONU, în cadrul unei şedinţe video din Gaza.

Dar, a spus el, "acum oamenii nu mai caută doar pâine. Caută apă".

Coordonatorul adjunct al ONU pentru Orientul Mijlociu, Lynn Hastings, care este şi coordonatorul umanitar pentru teritoriile palestiniene, a declarat că doar una din cele trei linii de alimentare cu apă din Israel este operaţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.