DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cum va arata imperiul ISIS in 2020

harta isis

O harta publicata de reporterul BBC Andrew Hosken, autorul cartii “Empire of Fear: Inside the Islamic State”, dezvaluie intentiile Statului Islamic de a domina lumea in urmatorii cinci ani, relateaza Daily Record.

In cursul viitorilor cinci ani, organizatia terorista sunnita planuieste sa controleze Orientul Mijlociu, Africa de Nord si anumite parti din Europa.  Califatul, condus dupa legea islamica (Sharia), ar urma sa includa teritorii incepand din Vest (precum Spania) si pana in Estul indepartat, la granita cu China. Andrew Hosken invoca un program in sapte etape al ISIS, datand de 20 de ani, care include  provocarea Statelor Unite de a ataca lumea islamica intre anii 2000 si 2003 dar si o miscare impotriva liderilor arabi, intre anii 2010 si 2013. La ora actuala, organizatia dispune de 50.000 de combatanti si de importante rezerve financiare estimate la peste doua miliarde de lire sterline, urmare a controlului campurilor petrolifere din Siria si Irak, jafurilor si extorcarilor practicate asupra populatiilor.

isis4 Cum va arata imperiul ISIS in 2020Evocand barbaria jihadistilor, Hosken estimeaza ca ISIS ”vrea sa preia integral ceea ce ei considera drept lumea islamica. Odata ce vor avea propriul califat, ei prevad sa se indrepte impotriva restului lumii, pe care planuiesc sa o domine. Au 60 de natiuni impotriva lor, inclusiv SUA si Rusia, deci s-ar crede ca aceasta va fi putin probabil sa se intample. Dar si despre primii pasi ai ISIS s-a crezut ca vor fi putin probabili.  Oamenii trebuie sa stie ca cei din ISIS nu vor sa-si creeze un califat si apoi sa fie lasati in pace, ci ne vad sub conducerea lor si a ideologiei lor. Au destabilizat Irak, Siria, au incercat sa destabilizeze Arabia Saudita si Libia.isis11 Cum va arata imperiul ISIS in 2020Recent, au distrust aproape integral principala industrie a Tunisiei: turismul”. Jurnalistul BBC semnaleaza si pericolul ca jihadistii sa dispuna de arme chimice sau biologice. ”Daca vor obtine arme de distrugere in masa, le vor folosi fara urma de indoiala”.

Fosti ofiteri ai lui Saddam Hussein,  in structurile de comanda ale Daesh

Fosti militari ai lui Saddam Hussein au ajutat gruparea terorista sa integreze combatanti jihadisti veniti din lumea intreaga, au declarat ofiteri ai armatei irakiene pentru Associated Press, informeaza Russia Today. Acestia sunt acum insarcinati cu colectarea de informatii, spionarea fortelor irakiene, mentinerea si modernizarea armelor jihadistilor si dezvoltarea de arme chimice. Numarul fostelor cadre militare ale dictatorului irakian care au intrat in randurile ISIS este estimat a fi de 100-160 de persoane. Un fost membru CIA in Irak, Patrick Skinner, a declarat ca prezenta acestora a fost un ”ingredient necesar” pentru victoriile ISIS. ”Succesul lor de anul trecut nu a fost terorist, am asistat la o reusita militara”, a precizat Skinner. Cum au putut insa se se impuna ofiterii unui regim laic intr-unul din cele mai radicale grupuri teroriste  din lume? Observatorii apreciaza ca primirea de islamisti radicali in randurile armatei lui Saddam in anul 1990, cuplata cu furia ofiterilor ca urmare a dezmembrarii armatei irakiene, decisa de Pentagon in 2000, au facut aceasta apropiere posibila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.