Vremea se menţine răcoroasă şi în zilele următoare, iar în mai multe zone va ploua. Sâmbătă vremea va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal pentru a doua decadă a lunii octombrie în majoritatea regiunilor. În cursul zilei de cerul va fi mai mult noros şi va ploua în vestul şi nord-vestul ţării, unde punctiform se pot cumula peste 15 l/mp, şi izolat în restul teritoriului.
Noaptea, înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse în nord-vest va mai ploua slab. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice, estice şi la munte, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade in nord-est şi 19 grade in sud si centru.
În BUCUREŞTI, sâmbătă cerul va avea înnorări mai ales în cursul zilei, când şi vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade.
Duminică, valorile termice se vor menţine apropiate de mediile climatologice specifice datei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate noaptea în vest, centru şi nord, unde local va ploua. Ploi slabe vor fi şi în cursul zilei, izolat, în zona de munte.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade in nord-vest şi 21 de grade in extremitatea de sud a tarii. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
În BUCUREŞTI, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această dată din an, cu o temperatură maximă de 19-20 de grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla în general slab.
Comentează