Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum vrea Cioloș să reformeze administrația publică locală

ciolos4

Prim-ministrul Dacian Cioloș a participat luni, 22 februarie, la cea de-a XIX-a sesiune a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, abordând trei probleme majore precum fragmentarea administrației publice locale, lipsa coordonării diferitelor programe și lipsa de resurse financiare suficiente și propunând mai multe soluții pentru acestea.

„Soluțiile pe care le vom propune trebuie foarte bine fundamentate, cu diferite alternative care să fie discutate public în mod serios și responsabil, dincolo de interese electorale sau interese pe termen scurt, și trebuie să fie bazate pe informații corecte și detaliate”, a declarat Dacian Cioloș.

Astfel, pentru fragmentarea administrației publice locale, prim-ministrul a identificat trei soluții complementare:

  • perfecționarea asocierilor inter-comunale, pe modelul GAL-urilor de astăzi, prin introducerea unor forme asociative de drept public – care să poată fi instituții publice și ordonatori de credite.
  •  fuziunea voluntară a unităților administrativ teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanța față de centrul noii comune), de suprafață, populație, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive și pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiții sau alocări de transferuri de la bugetul central.
  •  în ultima fază, pe baza practicii și experienței obținute prin utilizarea primelor alternative, se poate trece la fuziunea normativă. La finalul procesului, ar trebui să nu mai avem entități ce furnizează servicii publice la mai puțin de 3000/5000 de locuitori.

Pentru lipsa coordonării diferitelor programe, Cioloș a identificat două posibile soluții:

  • mai buna integrare a programelor de investiții cu finanțare europeană și a celor cu finanțare națională.
  • suplimentarea cu fonduri naționale a bugetelor programelor operaționale cu fonduri europene.

Nu în ultimul rând, pentru creșterea resurselor financiare, Cioloș propune patru soluții:

  • preocuparea pentru atragerea de investiții directe în comunitățile locale, pe cât posibil investiții productive, crearea de noi locuri de muncă și, implicit, surse suplimentare la bugetele locale.
  •  îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor locale, eliminarea evaziunii fiscale la nivel local.
  •  re-gândirea sistemului de impozite și taxe locale, mai ales a impozitului pe proprietate – poate analizăm trecerea la un sistem de impozitare bazat pe valoarea de piață a imobilelor și nu pe baza amplasării lor.
  • creșterea eficienței în utilizarea fondurilor publice mai are încă o marjă importantă de îmbunătățire. De prea multe ori banii se risipesc pe proiecte ce nu reprezintă prioritățile adevărate ale comunităților noastre sau prețurile pe care le plătim pentru anumite bunuri sau servicii sunt mult exagerate.

„La nivel central intenția noastă este să îmbunătățim transparența, stabilitatea și predictibilitatea sistemului de alocare a transferurilor de la bugetul de stat, să creăm stimulente efective pentru creșterea veniturilor proprii ale autorităților locale și să reducem la maxim alocările de fonduri din Fondul de Rezervă al Guvernului, care să fie destinate chiar numai pentru situații cu adevărat excepționale, astfel încât să nu-i mai premiem pe cei neperformanți. Credem cu putere că resursele financiare limitate de care dispunem pot fi mult mai transparent și eficient alocate, pe baza unor criterii și reguli clare și stabile (populație, suprafață, capacitate fiscală, efort fiscal propriu), definite prin legea finanțelor publice locale, decât prin hotărâri de guvern individuale și subiective”, a conchis Dacian Cioloș.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.