Cumnatul manelistului Tzancă Uraganu a fost prins în România, după ce autoritățile din Irlanda l-au dat în urmărire internațională pentru mai multe infracțiuni comise cu violență, inclusiv tentativă de omor. Sorin Dobre, cunoscut în lumea interlopă sub porecla „Gărdiță”, a fost încarcerat în Arestul Central și urmează să fie extrădat.
Potrivit surselor judiciare, Sorin Dobre, al cărui nume real este Sorin Olteanu, și-ar fi schimbat numele de familie înainte de a pleca în Irlanda. Acolo, acesta ar fi fost implicat în diverse activități infracționale și ar fi intrat în conflict cu membri ai unui clan din Roșiori de Vede, potrivit unor surse citate de Gândul.
„Gărdiță” și-a schimbat numele în Sorin Dobre înainte să plece în străinătate
Pe fondul acestor tensiuni, la jumătatea lunii august, Dobre s-a întors în România împreună cu fratele său, cu intenția de a-și regla conturile cu Octavian Stoica, cunoscut sub numele de Benone Al Capone, liderul grupării rivale. Întâlnirea urma să aibă loc pe 18 august, în zona hotelului RIN din Sectorul 4 al Capitalei.
Surse apropiate anchetei susțin că Benone Al Capone le-ar fi ordonat oamenilor săi să-l înjunghie pe Gărdiță, însă atacatorii au reușit să-l rănească doar pe fratele acestuia, cunoscut ca „Prințu”.
Mandatul din Irlanda: arestare în lipsă și urmărire internațională
Anchetatorii spun că incidentul din București are legătură directă cu mai multe fapte violente comise anterior în Irlanda. La data de 1 decembrie, magistrații Curții Supreme din Irlanda au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sorin Dobre, acesta fiind urmărit internațional pentru cinci infracțiuni violente, printre care agresiune cauzatoare de vătămări, agresiune care a provocat vătămări grave și tulburare gravă a ordinii publice. Conform legislației române, aceste fapte ar fi încadrate, în principal, ca tentativă de omor.
Fugarul a fost localizat și prins sâmbătă de polițiștii din Ilfov, fiind ulterior prezentat Curții de Apel București. Instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, în vederea extrădării către autoritățile irlandeze.
Legătura cu Tzancă Uraganu: Sorin Dobre este fratele Lambadei
Deși Dobre a solicitat inițial arest la domiciliu sau control judiciar, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Totodată, acesta și-a exprimat acordul pentru a fi extrădat în Irlanda.
Surse din anchetă au confirmat că Sorin Dobre este fratele Lambadei, partenera de viață a manelistului Andrei Velcu, cunoscut sub numele de scenă Tzancă Uraganu.





























Comentează