Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal, iniţial programată în lunile iunie şi iulie 2023 în Cote d'Ivoire, a fost deplasată pentru lunile ianuarie-februarie 2024 din motive climatice, a anunţat, duminică, preşedintele Confederaţiei africane de fotbal (CAF), Patrice Motsepe, citat de AFP.
"CAN va avea loc în ianuarie şi februarie 2024", a declarat Motsepe la o conferinţă de presă la Rabat, în urma unei reuniuni a comitetului executiv al CAF.
"Nu vrem să ne asumăm riscul să avem o competiţie sub condiţii meteo vitrege. Nu ar fi bine pentru fotbalul african şi pentru imaginea sa", a adăugat el.
Competiţia trebuia să aibă loc iniţial între 23 iunie şi 23 iulie 2023, în cinci oraşe ivoriene (Abidjan, Bouake, Yamoussoukro, Korhogo şi San-Pedro).
"Noi am luat această decizie în semn de respect. Am cerut numeroase opinii şi multe persoane mi-au spus 'Există schimbări climatice, poate că ploaia nu va fi o problemă'. Dar recomandările pe care le-am primit, sunt acelea că nu ne putem asuma riscul", a detaliat preşedintele Confederaţiei africane.
Luna trecută, grave indundaţii provocate de ploi au făcut cinci morţi la Abidjan, luna iunie fiind tradiţional cea mai ploioasă din an în această ţară tropicală.
"Ştim bine că luna ianuarie nu este cea mai ideală, pentru că echipele europene nu sunt prea dispuse să cedeze cei mai buni jucători", a adăugat oficialul CAF.
François Amichia, preşedintele comitetului de organizare a CAN 2023, a declarat că "a luat act" de această decizie.
"Noi, la nivelul nostru, am luat toate deciziile pentru ca infrastructurile să fie pregătite la timp, adică pe 31 decembrie 2022, pentru a respecta recomandările preşedintelui Republicii, Alassane Ouattara, şi ale prim-ministrului Patrick Achi", a adăugat acesta.
"Dar vom profita de această ocazie pentru a perfecţiona munca deja făcută", a mai spus responsabilul comitetului de organizare.
Până în 2017, CAN se desfăşura la începutul anului. Comitetul executiv al CAF a decis apoi să deplaseze competiţia vara, astfel că ediţia din 2019 s-a desfăşurat în iunie şi iulie în Egipt.
Ediţia următoare, din Camerun, a fost deplasată în repetate rânduri, mai întâi la cererea ţării gazdă şi apoi din cauza Covid. Ea a avut loc, în cele din urmă, în ianuarie şi februarie 2022 în Camerun.
Cupa Africii pe Naţiuni 2023 din Cote d'Ivoire, decalată pentru începutul lui 2024
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
7

8
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
8

14
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
14

30
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
30

19
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
19

3.550
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.550

213
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
213

132
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
132

26
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
26

88
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
88

241
Marius Șumudică a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu antrenorul
241

31
Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, respinge speculațiile privind o posibilă ruptură cu clubu
31

58
Cine ar putea să fie noul antrenor al lui Radu Drăgușin la Tottenham. Igor Tudor a plecat după 44 de zile
58
















Comentează