Cupa Africii pe Naţiuni va avea loc din patru în patru ani începând din 2028

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 20-12-2025 19:00

Article thumbnail

Sursă foto: playsport.ro

Din anul 2028, Cupa Africii pe Naţiuni se va desfăşura din patru în patru ani, în loc de formatul actual, care presupune organizarea CAN la fiecare doi ani, a anunţat sâmbătă preşedintele Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), Patrice Motsepe.

Această schimbare face parte dintr-un efort mai amplu de restructurare a fotbalului pe continentul african, astfel încât „calendarul său să fie mai armonizat la nivel global”, a declarat Motsepe. „În 2027, vom merge în Tanzania, Kenya şi Uganda (cele trei ţări gazdă), iar următoarea ediţie a Cupei Africii va avea loc în 2028”, a explicat preşedintele CAF sâmbătă, la Rabat, în ajunul meciului de deschidere al ediţiei din 2025, care va avea loc în Maroc, scrie news.ro.

De asemenea, va fi creată o nouă competiţie, bazată pe modelul Ligii Naţiunilor din Europa, şi care va avea loc anual începând cu 2029. „După Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA din 2029, vom avea prima Ligă a Naţiunilor Africane... cu mai multe premii în bani, mai multe resurse şi mai multe jocuri”, a explicat Patrice Motsepe. „Ca parte a acestui acord, Cupa Africii pe Naţiuni va avea loc acum la fiecare patru ani”, a concluzionat el.

Cupa Africii pe Naţiuni a avut loc la fiecare doi ani încă de la prima ediţie, din 1957, dar în ultimii cincisprezece ani, poziţionarea sa în calendarul global a fost adesea problematică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri