DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cupa Antim Ivireanul - Cum a ajuns o competiţie de rugby să poarte numele unui sfânt

www.adevarul.ro
Cătălin Fercu naționala rugby România

Fiecare dintre noi cunoaşte, din interacţiunile cotidiene, diferite locaţii sau instituţii care poartă nume de sfinţi. În capitală avem Strada Sfânta Ecaterina, Parcul Sfântul Andrei, Spitalul Sfântul Pantelimon (etc.), iar în ţară există diverse locuri denumite după mari oameni care au fost incluşi în sinaxare datorită trăirii curate înaintea lui Dumnezeu ori a martirajului, scrie Basilica.ro.

Mai puţin întâlnite sunt, însă, cazurile în care competiţiile sportive poartă nume de sfinţi. Cu toate acestea, o personalitate din secolul 17, care a avut o contribuţie culturală şi religioasă remarcabilă, fiind punte între două popoare, a ajuns să împrumute numele său unei cupe de rugby: Mitropolitul Antim Ivireanul.

Motivul pentru care a fost ales numele Sfântului Antim a fost explicat de Federaţia Română de Rugby (FRR).

„Având în vedere că suntem două popoare ortodoxe pentru care credința este un pilon important în devenire, Antim Ivireanul reprezenta cel mai bine legătura între cele două țări, pe care le-a ajutat la fel de mult”, se menționează într-o informare transmisă redacției de FRR.

Cupa Antim Ivireanul

Din anul 2002, românii şi georgienii îşi dispută cupa Antim Ivireanul în fiecare an, avantajul fiind, până acum, de partea gruzinilor care au câştigat douăsprezece întâlniri.

„Cupa Antim Ivireanul se pune în joc la meciurile directe pe care România și Georgia le dispută în cadrul competiției Rugby Europe Championship. Cupa (…) este câștigată de echipa învingătoare, care o păstrează timp de un an și e obligată să o pună în joc la următoarea partidă directă”.

Cupa se înscrie în tradiţia competiţiilor disputate între anumite țări, aspect care ține de istoricul întâlnilor și de rivalitățile sportive.

„România și Georgia sunt cele mai puternice țări din eșalonul secund, întâlnirile dintre Stejari și Lelos, cum sunt numiți jucătorii celor două echipe, lasă loc întotdeauna unor meciuri foarte puternice, fizice, rivalitatea sportivă fiind una foarte mare, cele două echipe disputându-și supremația în Tier 2 (eşalonul secund – n.r.)”, se precizează în document.

Tocmai pentru a celebra această rivalitate și frumusețea sportului, a rugby-ului care promovează valori precum respect, disciplină, integritate, fair-play, a apărut ideea acestui trofeu pe care cele două echipe să și-l dispute.

Trofeul

Trofeul a fost realizat din bronz de un faimos sculptor georgian, fost jucător de rugby, Guia Japaridze. Cheltuielile au fost susţinute integral de suporterii georgieni. Trofeul a fost prezentat public în data de 5 aprilie 2002, la Tbilisi, în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanți ai echipelor de rugby ale Georgiei și României.

„Pe trofeu se regăsește inscripționat numele lui Antim Ivireanul și se adaugă în fiecare an numele echipei câștigătoare”, au transmis oficialii FRR.

În acest moment rugby-ul românesc nu are un sfânt ocrotitor, însă este o idee pe care o putem lua în considerare pe viitor, anunță Federaţia.

Sfântul Antim Ivireanul

Ierarhul s-a născut în Georgia (1650), însă a rămas în memoria poporului român prin activitatea desfăşurată pe teritoriul ţării noastre. A fost stareţ al mănăstirii Snagov, Episcop de Vâlcea şi Mitropolit al Ţării Româneşti.

S-a remarcat atât pe plan eclezial, cât şi în sfera culturală: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (colecție de predici la marile sărbători de peste an).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.