Curs valutar, 13 noiembrie: Leul s-a apreciat, joi, în raport cu principalele valute

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 13-11-2025 13:26

Actualizat: 13-11-2025 13:42

Article thumbnail

Sursă foto: cec.ro

Moneda naţională s-a apreciat joi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0839 lei, în scădere cu 0,07 bani (-0,01%) faţă de cotaţia precedentă, 5,0846 lei, potrivit Agerpres.

De asemenea, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3783 lei, mai puţin cu 1,65 bani (-0,37%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,3948 lei.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,5032 lei, în creştere cu 0,6 bani (+0,1%), faţă de 5,4972 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, joi, până la valoarea de 595,9054 lei, de la 583,0926 lei, în şedinţa precedentă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri