Cursă în trei pentru șefia AEP: Cristian Preda a trecut testul deputaților juriști / PNL vrea o reconfigurare

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-03-2023

Actualizat: 21-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz favorabil, marţi, cu majoritate de voturi, pentru candidatura la preşedinţia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a lui Cristian Preda, propus pentru această funcţie de USR, conform Agerpres.

Cristian Preda a fost audiat online de membrii comisiilor parlamentare de resort, el neputând fi prezent fizic. Preda este cel de-al treilea candidat pentru funcţia de preşedinte al AEP.

Iulia Andreea Băbeanu şi Toni Greblă sunt ceilalți candidați. Băbeanu este propusă de grupurile parlamentare ale AUR, iar Toni Greblă de cele ale PSD.

Liberalii negociază

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente va fi ales de plenul reunit al Senatului într-o şedinţă ce urmează să fie stabilită.

Prima șansă o are Toni Greblă, însă până la ora votului, liberalii ar vrea vrea ca actualul secretar general AEP Constantin Mitulețu-Buică să se retragă și în locul său să fie promovat un SG susținut de liberali ca independent.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri