Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cursuri online pentru românii care lucrează în hoteluri şi restaurante LANSATE de Grupul educaţional elveţian winsedswiss

Gaudeamus
carte librarie online

Grupul educaţional elveţian winsedswiss, cu filiale în România, Elveţia şi Serbia, lansează traininguri online dedicate managerilor şi angajaţilor din această industrie, puternic afectată de pandemia de coronavirus care a dus la scăderea drastică a veniturilor şi la un procentaj mare de persoane intrate în şomaj tehnic, informează un comunicat al grupului remis vineri Agerpres.

Diplomele profesionale şi universitare obţinute de cursanţii winsedswiss vor fi oferite cu licenţă, sub egida Ecole hoteliere de Lausanne (EHL), Business School Lausanne şi Luxury School of Paris.

Grupul a fost înfiinţat de Dusan Wilms, fost director general al Metro Cash&Carry Romania, şi de către profesorul Ray F. Iunius de la Ecole hoteliere de Lausanne, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ în domeniul ospitalităţii din lume.

Profesorul Ray F. Iunius estimează că, după această criză, numărul locurilor de muncă din domeniu va scădea, iar cei care lucrează în hoteluri şi restaurante vor concura cu forţa de muncă adusă din străinătate, dar şi cu românii din diaspora întorşi în ţară în timpul pandemiei, situaţie în care vor avea de câştigat persoanele cu o mai bună pregătire profesională.

Vezi si: Ludovic Orban anunță ȘOMAJ TEHNIC pentru cei mai mulți bugetari: Cine NU va fi atins de noua decizie a Guvernului

În acest context, grupul educaţional elveţian winsedswiss lansează traininguri online destinate managerilor şi angajaţilor din hoteluri şi restaurante, denumite Hospitality Resilience Talks şi Hospitality Resilience Journey.

În luna aprilie, acestea vor fi susţinute de specialişti de renume internaţional, în limba engleză. Luna mai va continua cu o nouă serie de webinare, prezentate şi în limba română.

Sub denumirea de Hospitality Resilience Talks se vor desfăşura în mediul online interviuri cu lideri din industria internaţională a ospitalităţii şi din lumea afacerilor.

"Aceştia vor prezenta modul în care s-au adaptat organizaţiile pe care le conduc la situaţii de blocaj economic, soluţiile identificate pentru relansarea afacerilor şi cele propuse pentru depăşirea impactului acestei perioade asupra industriei hoteliere şi cea a serviciilor conexe. Primul interviu va fi transmis în data de 10 aprilie, ora 18:00, fiind realizat cu Jean-Claude Biver, director executiv TAG Heuer. În data de 17 aprilie, de la aceeaşi oră, va putea fi urmărit interviul cu Elie Vannier, preşedinte Hovione Holding Ltd. şi partener responsabil cu biroul european la Chevrillon & Associes SCA", se arată în comunicatul grupului.

Fiecare interviu va fi urmat, la trei zile de la publicarea sa, de o discuţie online găzduită de profesorul Ray F. Iunius şi de invitaţii săi. Participarea la discuţiile create în jurul acestor interviuri se poate face prin înscrierea pe site-ul https://winsed.swiss/hospitality-resilience-talks.

De asemenea, cea de-a doua componentă a Hospitality Resilience Program, Hospitality Resilience Journey, constă într-o serie de traininguri, derulate sub forma unor webinare, destinate middle şi executive managerilor din industria ospitalităţii, care vor fi susţinute de traineri de prestigiu din întreaga lume, pe teme precum managementul riscului, repoziţionarea brandurilor, regândirea strategiilor de marketing.

Primul webinar va avea loc în data de 21 aprilie, ora 17:00, avându-l ca invitat pe Paul Dubrule, fondatorul lanţului hotelier ACCOR şi membru al Consiliului Consultativ al winsedswiss. Persoanele interesate să participe la webinarele winsedswiss se pot înscrie pe site-ul oficial al companiei, începând cu data de 14 aprilie, prin accesarea link-ului: https://winsed.swiss/.

"Credem că industria ospitalităţii are mare nevoie de ajutor în aceste momente, iar noi, ca instituţie de învăţământ, dorim să contribuim prin facilitarea accesului la know-how relevant în acest domeniu. Prin urmare, facem două lucruri în această perioadă: formăm angajaţii care stau acasă şi le oferim din experienţa unor specialişti de talie mondială, aşa cum sunt cei de la Ecole hoteliere de Lausanne (EHL). Dorim să acordăm angajaţilor cel mai înalt nivel de educaţie, iar industriei - consultanţă, în acest sens stabilind un parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi Asociaţia Patronală a Restaurantelor din România (HORA)", a explicat Ray F. Iunius.

Grupul educaţional elveţian winsedswiss va oferi cursuri de scurtă şi lungă durată, în domeniul ospitalităţii şi cel al serviciilor conexe, la toate nivelurile de învăţământ: de la grădiniţă la universitate şi cursuri de formare continuă. Diplomele profesionale şi universitare sunt oferite cu licenţă, sub egida Ecole hoteliere de Lausanne (EHL), Business School Lausanne şi Luxury School of Paris.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.