Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a României a admis sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
"Reexaminarea (...) vizează exclusiv punerea de acord cu decizia Curţii a acelor dispoziţii constatate neconstituţionale, dintr-o lege nepromulgată încă. Aşadar, procedura reexaminării nu poate fi aplicată când în discuţie este un act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său. Aşa cum a arătat Curtea în jurisprudenţa sa, în acest caz legiuitorul nu poate acoperi viciul de constituţionalitate constatat prin respectiva decizie de admitere prin procedura reexaminării, urmând a constata încetarea procesului legislativ, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără a fi necesară declanşarea unei proceduri parlamentare distincte în acest sens", se arată în motivarea publicată vineri pe site-ul Curţii Constituţionale.
Conform sursei citate, decizia CCR reprezintă temeiul pentru încetarea de drept a respectivului demers legislativ, la fel cum procedura reexaminării este deschisă de drept odată cu publicarea unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege.
"Mai departe, este opţiunea legiuitorului dacă decide să mai legifereze în respectiva materie sau nu, iar dacă îşi menţine voinţa de reglementare, atunci trebuie să o facă ab initio, în cadrul unui nou proces legislativ, cu parcurgerea tuturor etapelor sale specifice: înregistrarea unei iniţiative legislative, însoţită de expunerea de motive, solicitarea şi obţinerea avizelor necesare, procedura întocmirii rapoartelor în comisiile de specialitate ale fiecărei Camere, dezbaterile şi votul din fiecare Cameră, potrivit competenţei stabilite de art. 75 din Constituţie", se precizează în motivare.
CCR subliniază că iniţierea noului proces legislativ trebuie să respecte indicaţiile cuprinse în decizia de admitere pronunţată de instanţa constituţională.
"Dacă au fost constatate vicii de constituţionalitate intrinsecă, atunci propunerea legislativă trebuie să cuprindă texte/ soluţii juridice adaptate/ modificate în considerarea deciziei Curţii, iar dacă la baza declarării legii iniţiale ca neconstituţională au stat motive de neconstituţionalitate extrinsecă, formale, acestea trebuie, de asemenea, respectate în procedura adoptării noii legi. Reluarea aceloraşi soluţii legislative/ texte constatate anterior ca neconstituţionale în cuprinsul propunerii legislative sau comiterea aceloraşi abateri procedurale, care au fost calificate ca vicii de constituţionalitate extrinsecă prin respectiva decizie de admitere, echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale", se menţionează în motivare.
CCR a admis, pe 21 iunie, sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, constatând că Parlamentul a procedat contrar considerentelor reţinute într-o decizie anterioară a Curţii, în sensul că procesul legislativ pentru adoptarea acestei legi nu a încetat efectiv, ci a continuat prin demararea procedurii de reexaminare.
Potrivit unui comunicat al CCR, transmis la acea vreme AGERPRES, plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, obiecţie formulată de un număr de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România.
În urma deliberărilor, arăta sursa citată, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este neconstituţională.
"Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat încălcarea articolului 147 alineatul (4) din Constituţie, deoarece, la adoptarea legii examinate, Parlamentul a procedat contrar considerentelor reţinute în paragraful 59 al Deciziei 718 din 8 noiembrie 2017, (...) în sensul că procesul legislativ pentru adoptarea acestei legi nu a încetat efectiv, ci a continuat prin demararea procedurii de reexaminare a legii. Aceasta, însă, este o procedură ce se declanşează de drept în temeiul articolului 147 alineatul (2) din Legea fundamentală, în situaţia în care Curtea constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege înainte de promulgare, şi nu a legii în ansamblul său. Or, prin Decizia 718 din 8 noiembrie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în integralitatea sa", se preciza în comunicat.
Curtea Constituțională vine cu explicații: tranșează un război între PSD și Klaus Iohannis
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Piața de contrucții din România riscă să se prăbușească fix după ce a atins un maxim istoric
0

150
'România a câștigat astăzi' - Ministrul Apărării salută intervenția lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: 'A spus patru lucruri concrete, nu vorbe goale'
150

553
Semn de slăbiciune la Kremlin: Vladimir Putin pregătește noi mobilizări forțate după ce Rusia a rămas fără voluntari (ISW)
553

1.565
'Ne jucăm de-a pieile roșii, ce facem aici? Două minute nu sunt un discurs' Crin Antonescu, ieșire furtunoasă după vizita lui Nicușor Dan la Washington
1.565

824
După ultimatumul lui Donald Trump, Netanyahu ameninţă Iranul cu o ripostă 'pe care nici nu şi-o pot imagina' în cazul unui atac asupra Israelului
824

425
Grupări de infractori români și albanezi, vedete din nou în presa din UK: Evită controalele la frontiere și dau spargeri în locuințe
425

1.625
FOTO Răsturnare de situație în dosarul Epstein: Fratele Regelui Charles, eliberat după câteva ore de audieri
1.625

1.877
Nicușor Dan, mesaj cu subînțeles după întâlnirile din SUA: 'Poate adversarii noștri se vor gândi de două-trei ori'
1.877

2.418
'Trump știe că președinte este Georgescu' - Nicușor Dan, reacție la ironiile suveraniștilor: 'Se mai întâmplă astfel de erori'
2.418

1.519
S-a descoperit o nouă formă de obținere a energiei: Pentru România ar putea fi o adevărată ”mină de aur”
1.519

1.567
Din SUA, Nicușor Dan vorbește despre un plan de mare amploare: Negocierile pentru cea mai râvnită resursă a planetei
1.567

1.140
Nicușor Dan explică ultimele negocieri cu liderii coaliției: Președintele a ridicat 2 întrebări
1.140

549
Mihai Fifor îl critică pe Ilie Bolojan pentru reforma educației: V-ați propus să puneți la pământ viitorul țării?
549

















Comentează