Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Curtea Constituțională a explicat unde a greșit Guvernul în privința OUG-ului care prevedea obligativitatea purtării măştii (motivare)

digi24.ro
masca de protectie

Guvernul a cerut aviz de la Consiliul Legislativ după ce a adoptat Ordonanţa de urgenţă prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care a admis o sesizare asupra actului normativ, informează Agerpres.

Pe 15 februarie, CCR a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

"Examinând fişa procesului legislativ pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 192/2020, Curtea constată că Guvernul a adoptat acest act normativ pe data de 5 noiembrie 2020.

Secretariatul General al Guvernului a trimis Consiliului Legislativ proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin Adresa 437 din 6 noiembrie 2020, care a fost înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D1200 din 6 noiembrie 2020.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe data de 6 noiembrie 2020. La aceeaşi dată, Consiliul Legislativ a dat Avizul favorabil 1134 din 6 noiembrie 2020, conţinând un număr de 9 observaţii şi propuneri", se menţionează în motivare.

Curtea observă că atât data la care a fost înaintată solicitarea de aviz către Consiliul Legislativ, cât şi cea la care această solicitare a fost înregistrată la această instituţie sunt ulterioare adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 192/2020.

"Chiar dacă avizul Consiliului Legislativ a fost emis în aceeaşi zi, respectiv pe data de 6 noiembrie 2020, Guvernul nu ar fi putut opera eventualele observaţii, înainte de publicare, decât cu respectarea dispoziţiilor art.38 alin.(1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora 'Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul'. Or, Curtea constată că data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 192/2020, aşa cum apare indicată în Monitorul Oficial al României, este 5 noiembrie 2020", spun judecătorii constituţionali.

Concluzia

Prin urmare, Curtea apreciază că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 192/2020 s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.79 alin.(1) coroborate cu cele ale art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie, Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât şi legalităţii procedurii de adoptare a ordonanţelor de urgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.