Curtea Constituţională turcă ordonă anularea deciziei guvernului de a bloca accesul la YouTube

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-05-2014

Actualizat: 29-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro




Autorităţile turce au blocat la 27 martie accesul la YouTube din motive de 'securitate naţională', după distribuirea unei înregistrări piratate a unei reuniuni confidenţiale la care au luat parte importanţi oficiali turci cu privire la războiul din Siria.


Hotărârea celei mai înalte instanţe judiciare din Turcia vizează Autoritatea Administrativă a Telecomunicaţiilor (TIB), care a pus în aplicare interdicţia.



Curtea Constituţională a impus deja la începutul lunii aprilie guvernului condus de premierul Recep Tayyip Erdogan să ridice o interdicţie similară împotriva Twitter. 


Premierul Erdogan a declarat război reţelelor sociale pentru că acestea răspândeau informaţii pe care şeful guvernului turc le consideră calomnioase în legătură cu presupusa sa implicare într-un vast scandal de corupţie care zguduie Turcia de la mijlocul lunii decembrie.AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri