Zonele marine protejate ale UE nu beneficiază de o protecţie eficace şi este puţin probabil ca UE să îşi îndeplinească obiectivele de conservare a mediului marin pe care şi le-a stabilit pentru 2030, susţine Curtea de Conturi Europeană într-un raport publicat luni, potrivit Agerpres.
"UE a făcut unele progrese în ceea ce priveşte desemnarea zonelor marine protejate, dar auditul ECA arată că adevărata provocare constă în trecerea de la desemnare la o protecţie efectivă. Transpunerea ambiţiilor politice în rezultate tangibile pentru ecosistemele marine va necesita acţiuni mai rapide, măsuri de protecţie aplicabile şi o reţea mai coerentă care să cuprindă toate mările UE. Pentru a ne asigura că zonele marine protejate sunt cu adevărat eficace, Comisia Europeană şi statele membre trebuie să îşi unească forţele, precum şi să colaboreze cu părţile interesate de la nivel local", a declarat Iliana Ivanova, membră a ECA responsabilă de audit.
Auditorii avertizează că este puţin probabil ca UE să îşi îndeplinească obiectivul pentru 2030 privind protejarea a 30% din apele marine şi protecţia strictă a 10% dintre acestea. În prezent, aproximativ 14% din apele marine ale UE sunt desemnate ca fiind protejate şi mai puţin de 1% ca fiind strict protejate. Auditorii au constatat, de asemenea, că reţeaua actuală nu funcţionează ca un sistem ecologic coerent şi că principalele habitate din largul mării şi din apele de mare adâncime nu sunt încă protejate în mod corespunzător.
Potrivit ECA, simpla desemnare ca zonă marină protejată nu garantează în mod automat o protecţie eficace. UE nu are un sistem armonizat de categorii de protecţie şi de activităţi corespunzătoare compatibile cu obiectivele sale de conservare. De exemplu, deşi pescuitul şi alte activităţi care dăunează fundului mării reprezintă o ameninţare majoră la adresa biodiversităţii marine, auditorii au constatat că restricţiile de pescuit se aplică doar unei mici părţi din zonele protejate.
Auditorii recunosc complexitatea adoptării unor măsuri de conservare care afectează flotele de pescuit ale mai multor state membre. Totuşi, ei fac apel la o cooperare mai strânsă la nivelul UE şi la nivel naţional pentru a transpune eticheta de "zone marine protejate" în măsuri armonizate, concrete şi efectiv puse în aplicare. În acest fel, s-ar răspunde şi provocărilor legate de finanţare, deoarece o conservare eficace necesită resurse substanţiale şi previzibile într-un moment în care fondurile rămân fragmentate între bugetele naţionale şi diferite instrumente ale UE.
De asemenea, auditorii avertizează că o implicare insuficientă a părţilor interesate poate slăbi sustenabilitatea socială, transparenţa şi sprijinul public pentru măsurile de conservare a mediului marin, în special atunci când comunităţile costiere se confruntă cu implicaţii socioeconomice semnificative. Deşi statele membre consultă tot mai mult părţile interesate într-un cadru mai incluziv, ele ar trebui să le ofere celor direct vizate mai multe oportunităţi de a se face auzite în luarea deciziilor. De asemenea, ar trebui identificate măsuri de atenuare a efectelor socioeconomice negative ale măsurilor de conservare.
Suprafaţa marină a UE este de aproximativ cinci milioane de kilometri pătraţi, mai mare decât suprafaţa sa terestră. Aproximativ 40% din populaţia UE trăieşte la mai puţin de 50 km de coastă. UE are patru regiuni marine: Oceanul Atlantic de Nord-Est, Marea Mediterană, Marea Baltică şi Marea Neagră. Regiunile marine cuprind 3.648 de situri Natura 2000, cu o suprafaţă de aproximativ 526.000 kilometri pătraţi, precum şi 6.610 zone marine protejate desemnate la nivel naţional, cu o suprafaţă de 244.000 kilometri pătraţi.
